Jandarmeriţa bătută în Piaţa Victoriei RUPE TĂCEREA: M-am temut pentru viaţa mea. Ce, era mai bine să am coloana ruptă?

Ștefania Nistor, femeia-jandarm ruptă în bătaie de huligani la mitingul din 10 august, a vorbit, pentru prima oară, despre ce a pățit în noaptea de vineri spre sâmbătă. Femeia a povestit vineri seară ce s-a întâmplat după ce a fost preluată de medici.
Filip Stan
28 sept. 2018, 18:19
Jandarmeriţa bătută în Piaţa Victoriei RUPE TĂCEREA: M-am temut pentru viaţa mea. Ce, era mai bine să am coloana ruptă?

Ştefania Nistor, femeia jandarm care a fost bătută în timpul protestului din 10 august din Piaţa Victoriei, spune că, alături de colegul său, a fost lovită cu sălbăticie, cu pumnii şi cu picioarele, şi că agresorii nu s-au oprit, deşi i-a implorat, ea afirmând, într-un interviu pentru Antena 3, că atunci când a ajuns la ambulanţă nu îşi simţea picioarele şi era „amorţită în zona cervicală”. De asemenea, ea a criticat „unele televiziuni”, despre care a spus că ar considera „normal” comportamentul protestatarilor violenţi.

„Am participat la intervenție împreună cu detașamentul din care fac parte. Pe perioada protestului am văzut foarte mulți oameni violenți, am fost foarte des loviți. Nu știu din ce motiv am căzut, ori m-am împiedicat, ori m-a lovit cineva, nu-mi aduc aminte. Știu doar că și colegul colegul meu a căzut lângă mine. În momentul în care am fost prinsă în busculadă, mai mulți bărbați au început să ne lovească cu sete, cu pumnii și picioarele, în cap, peste tot.

Sincer, m-am temut pentru viața mea! Am avut multe vânătăi pe spate, pe mâini, am avut multe hematoame”, a spus jandarmerița, la Antena 3.

Jandarmerița susține că mai mulți bărbați căutau pistolul și în momentul în care era jos, cât și după ce s-a ridicat.

„Exact momentul în care mi l-au sustras nu am simțit, dar simțeam că îl căutau. Când eram jos simțeam că eram pipăită de mai multe mâini și căutau pistolul. Nu știu exact când s-a întâmplat, când mi-au smuls pistolul, dar cert este că și când ne-au ridicat unii dintre protestatari, am simțit că mă pipăiau și căutau pistolul”, a mai spus jandarmermerița.

Ea a relatat și o tulburătoare conversație cu părinții săi și a anunțat că nu va renunța la misiuni. ”În momentul în care am ajuns la ambulanță nu îmi simțeam picioarele și eram amorțită în zona cervicală. De aceea cei de pe ambulanță mi-au pus guler cervical. S-ar fi bucurat cineva să am coloana ruptă? Sunt acuzați medicii care suspectau că s-ar putea să am coloana ruptă. Ce era mai bine, să am coloana ruptă? Nu era prima dată când participam la o misiune de protest. Totul s-a petrecut foarte repede. Îmi voi îndeplini, în continuare, sarcinile de serviciu. Dacă acest comportament se consideră unul normal de unele televiziuni, ce fac, mă mut într-o altă structură? Și părinții mei se uitau la televizor, știau că sunt de serviciu. Ei au văzut când am fost lovită. M-a durut cel mai tare. Am vorbit cu mama mea și i-am zis ce s-a întâmplat. I-am spus că sunt bine, dar a văzut ce am pățit.

Ce s-ar fi vrut, să ies în scaun cu rotile? Am vrut să ies așa cum mă simțeam. De mic copil mi-a plăcut uniforma militară, voiam ca oamenii să mă respecte, pentru că le port de grijă. Nu mă așteptam să fiu pusă într-o situație atât de gravă.”, a declarat Ștefania Nistor.

Femeia-jandarm a vrut să lămurească și ce le-a spus colegilor, când a fost scoasă dintre huligani.

”Mă aflam într-o stare de puternică tulburare. I-am întrebat ”unde v-ați dus?”. Dar, aceasta era misiunea. Nu se poate refuza un apel la 112.”, a adăugat aceasta.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Fostul antrenor al Craiovei, analiză dură! Ce spune despre începuturile slabe de meci ale campioanei. Exclusiv
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat