Fostul şef al Poliţiei Locale din Ploieşti, forţat şi ameninţat de Negulescu să mintă cu privire la Sebastian Ghiţă VIDEO

Mărturii incredibile făcute de fostul şef al Poliţiei Locale din Ploieşti despre Mircea Negulescu. Acesta spune că a fost forţat şi ameninţat de procuror să mintă cu privire la Sebastian Ghiţă. Cristinel Toader susţine că Negulescu l-a ameninţat că va avea grijă de familia lui dacă nu declară ceea ce el vrea să audă, transmite România TV.
Romania TV
03 oct. 2018, 15:28
Fostul şef al Poliţiei Locale din Ploieşti, forţat şi ameninţat de Negulescu să mintă cu privire la Sebastian Ghiţă VIDEO

„Derapajele pe care acesta le făcea în dosarele pe care le instrumenta ca urmare şi a ameninţărilor mi le-a făcut chemându-mă la un anumit timp să declar aspecte neconforme cu realitatea despre Iulian Bădescu şi Sebastain Ghita. 

Am primit ameninţări, mi s-a făcut un simulacru de percehziţie la poliţia locală, despre contracte incheiate cu agenti economici. Spunea că va avea grijă de mine, de familie, de viitorul profesional, lucru care s-a si intamplat, avand in vedere ca nu am avut dosar penal cand am incheiat activitatea, iar la o luna jumate aveam un denunt”, spune Cristinel Toader.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT