Klaus Iohannis: O educaţie modernă are nevoie de cadre didactice de elită, bine pregătite, dar şi motivate

Sistemul educaţional trebuie să ofere tinerilor competenţele necesare pe piaţa muncii, inclusiv în ceea ce priveşte adaptarea la provocările unei societăţi digitalizate, le-a transmis vineri preşedintele Klaus Iohannis participanţilor la evenimentul "Contribuţia educaţiei la dezvoltarea României moderne", organizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret".
Romania TV
05 oct. 2018, 08:55
Klaus Iohannis: O educaţie modernă are nevoie de cadre didactice de elită, bine pregătite, dar şi motivate

Mesajul şefului statului la acest eveniment, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, a fost prezentat de consilierul de stat Ligia Deca.

Preşedintele a subliniat că o Românie puternică are nevoie de cetăţeni educaţi şi pregătiţi. „Cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, trebuie să evocăm importanţa învăţământului în dezvoltarea socială şi economică a ţării noastre. O Românie puternică are nevoie de cetăţeni educaţi şi pregătiţi pentru a înfrunta provocările unei lumi aflate într-o continuă schimbare. Sistemul educaţional trebuie să ofere tinerilor competenţele necesare pe piaţa muncii, inclusiv în ceea ce priveşte adaptarea la provocările unei societăţi digitalizate. Trăim într-o perioadă în care Internetul poate transforma zvonurile în ştiri şi poate contrapune realităţii informaţii false. Acest real pericol la adresa democraţiei poate fi combătut doar printr-o bază educaţională solidă, care să stimuleze spiritul critic şi gândirea autonomă”, a punctat Iohannis.

El a adăugat că o educaţie modernă are nevoie de cadre didactice de elită, bine pregătite, dar şi motivate. „Îmi doresc ca, pe măsură ce construim o ‘Românie educată’, aşezată pe valori şi adaptată la realităţile lumii moderne, rolul profesorului în societate să fie recunoscut şi apreciat, în concordanţă cu puterea sa transformatoare”, a punctat preşedintele.

Potrivit şefului statului, dascălii au fost unii dintre cei mai importanţi actori în procesul de consolidare a Marii Uniri.

„În anul Centenarului, îi celebrăm pe toţi cei care au contribuit nu doar la realizarea Marii Uniri, ci şi la consolidarea statului naţional unitar prin susţinerea vieţii civice, sociale şi economice. Dascălii au fost, fără îndoială, unii dintre cei mai importanţi actori în procesul de consolidare a Unirii. Rolul educaţiei a fost înţeles de către decidenţii din acea perioadă, mărturie stând demersurile autorităţilor din 1918 – 1919 de a organiza cât mai rapid învăţământul public în limba română în teritoriile unite. Chiar înainte de 1918, dascălii s-au aflat în fruntea acţiunilor de păstrare a identităţii naţionale a românilor din afara graniţelor, desfăşurând procesul educaţional în condiţii adesea dificile. Mulţi dintre marii cărturari români ai ultimelor secole au depus eforturi deosebite pentru fondarea de şcoli, educarea tinerilor români şi dezvoltarea unei dimensiuni naţionale a învăţământului. Toate acestea au ajutat la consolidarea Marii Uniri prin înrădăcinarea unui sentiment naţional românesc, indiferent de realităţile temporare ale frontierelor politice”, a evidenţiat preşedintele.

El a felicitat Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” pentru organizarea evenimentului, dar şi pentru implicarea în proiectul naţional „România educată”. „Sper ca, pe viitor, implicarea dumneavoastră să ducă la o mai bună înţelegere şi apreciere a rolului dascălilor în construirea României moderne”, a mai transmis preşedintele Klaus Iohannis.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte