Ministrul Liviu Pop, huiduit şi alergat de angajaţii Oltchim. Un muncitor a leşinat VIDEO

Disperare pe platforma Oltchim. Un protestatar a leşinat pe scările combinatului în timp ce încerca să intre la negocierile cu ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop. Asta după ce cu doar câteva minute înainte cei 600 de protestatari l-au huiduit pe ministru şi l-au alergat până la intrarea în pavilionul central. Oficialul a fost scos de jandarmi dintre oamenii nemulţumiţi, informează România TV.
Romania TV
13 sept. 2012, 10:10
Ministrul Liviu Pop, huiduit şi alergat de angajaţii Oltchim. Un muncitor a leşinat VIDEO

Aproximativ 600 de salariaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat în faţa Pavilionului administrativ al combinatului, nemulţumiţi că se întârzie luarea unei decizii în privinţa situaţiei unităţii, dar şi pentru că nu şi-au primit salariile de două luni. De altfel, 15 dintre ei au intrat deja în greva foamei.

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a promis, joi, protestatarilor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, că toate neregulile sesizate de către angajaţi în privinţa „firmelor căpuşă” din combinat urmează să fie prezentate „organelor statului” care vor face verificări în acest sens.

Citeşte şi Alţi 30 de angajaţi ai Oltchim ameninţă cu greva foamei

Liviu Pop a ajuns la Oltchim în jurul orei 13.00, fiind primit cu huiduieli de protestatarii care au strigat „Hoţii, hoţii!”. Potrivit Mediafax, protestatarii l-au acuzat pe ministrul Liviu Pop că Guvernul nu şi-a ţinut promisiunile în ceea ce priveşte plata salariilor restante şi au cerut ca premierul Victor Ponta să vină să discute cu ei.

Liviu Pop a reuşit cu greu să li se adreseze protestatarilor, din cauza huiduielilor. „O să avem o întâlnire. Am spus că în şapte zile vom găsi soluţii, s-a achitat avansul pe iulie şi urmează să achităm integral salariile pentru iulie şi august. S-au respectat toate promisiunile, urmează să găsim soluţii în continuare”, a declarat Liviu Pop.

La faţa locului au fost mobilizate efective importante ale forţelor de ordine, pentru că mulţi oameni voiau să intre cu forţa în Pavilionul Central, unde se ţin negocierile.

Un angajat al Oltchim a fost scos pe targă din rândul protestatarilor, după ce i s-a făcut rău în timp ce încerca să intre în clădirea pavilionului administrativ al combinatului. În cădere, bărbatul s-a lovit la cap. La faţa locului a ajuns un echipaj medical care i-a acordat primul ajutor şi l-atransportat pe bărbat la Spitalul Judeţean Vâlcea.

După ce a vizitat secţiile combinatului, Liviu Pop a spus că şi-a făcut „sânge rău” când a văzut „cum o asemenea bijuterie a ajuns să nu producă”. „Am văzut secţii în care s-au investit zeci de milioane de euro şi nu s-a produs nimic (..) Există soluţii pentru Oltchim, până luni sperăm să rezolvăm. Totul depinde de negocierile de la Ministerul Economiei. Până la urmă decid dânşii după ce vin banii în cont. Nu e simplu să demonstrezi băncilor că o societate este credibilă”, a afirmat Pop.

El le-a propus angajaţilor combinatului să încheie greva şi să meargă luni la Ministerul Economiei pentru a-şi spune nemulţumirile, iar dacă situaţia nu se va rezolva să reia protestele.

Oamenii i-au răspuns că vor înceta protestele doar dacă vor fi semnate demisiile pentru cei 15 directori ai combinatului.

Într-un comunicat transmis, joi, de Ministerul Muncii, se precizează că Liviu Pop a mers la Oltchim pentru a le explica angajaţilor cum au evoluat lucrurile de la ultima întâlnire, din 5 septembrie şi până în prezent.

Ministrul Economiei l-a informat pe premier, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că până în prezent 12 firme au cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim, Ponta atenţionându-l să nu vorbească la microfon pentru că vrea să rămână „una şi bună”, care să salveze locurile de muncă. Câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea combinatului Oltchim Râmnicul Vâlcea va fi anunţat pe 18 septembrie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
LIVE / David Popovici, finala de 200 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. Adrian Rădulescu, ultimele indicații pentru elevul său
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Cadavrul tânărului britanic dispărut anul trecut în noiembrie în Munții Bucegi, găsit de doi ciobani. Geroge Smyth avea doar 18 ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat