Mihai Şora, după decizia ÎCCJ privind protestele: „La Girafă avem voie sau este şi dumneaei o persoană juridică?”

Orice adunare publică trebuie declarată prealabil dacă aceasta se desfăşoară pe drumuri publice, în pieţe sau în apropierea instituţiilor, fie ele publice sau private, a decis luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), admiţând un recurs în interesul legii. Asociaţia Evoluţie în Instituţie vrea să dea în judecată statul român la CEDO, după decizia ICCJ. Reprezentanţii asociaţiei spun că ICCJ a limitat, prin această decizie, dreptul cetăţenilor de a protesta spontan şi oferă posibilitatea Jandarmeriei de a practica abuzuri prin amenzi mari şi pint intervenţia în forţă, chiar dacă este un protest paşnic.
Iulian Tudor
16 oct. 2018, 09:26
Mihai Şora, după decizia ÎCCJ privind protestele:

Filosoful Mihai Șora a criticat, pe Facebook, decizia ÎCCJ privind obligativitatea de a anunța protestele de stradă. Amintim că ieri, mai multi protestatari #rezist au manifestat în fața ÎCCJ înainte ca instanța să anunțe că prevederile legii care reglementează manifestațiile publice trebuie să fie respectată.

„…obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfășoare în piețe ori pe căile publice […], situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice…”

La Girafă avem voie sau este și dumneaei o persoană juridică?”, a scris Mihai Şora pe Facebook.

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a sesizat în luna iulie Instanţa Supremă, cerând să se pronunţe cu privire la existenţa unei practici neunitare în instanţe referitor la modul în care ar trebui implementate unele prevederi din legea privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Sintagma care a creat probleme este: „(adunările publice, n.r.) care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor sau a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.

Majoritatea instanţelor arondate CAB spuneau că nu trebuie declarate adunările care se desfăşoară într-un loc public care se află în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Cornel Dinu! Anunțul făcut de un apropiat: „Îl simți din voce. Nu este ușor”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
La ce foloseşte gaura din mânerul tigăilor: nu este pentru agăţat sau curăţat
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Tamaș a intrat prin video la emisiune și a lăsat mască pe toată lumea: ”Băi, nebunule, suntem în direct! Nu ești sănătos la cap, oprește-te”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde