Băsescu, despre protocoalele SRI: Este suficientă o hotărâre de guvern pentru a se desecretiza orice secret de stat

Senatorul Traian Băsescu a afirmat, marţi, că nu este nevoie de o lege pentru desecretizarea protocoalelor de colaborare încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi parchete, fiind suficientă o hotărâre de guvern în acest sens.
Romania TV
16 oct. 2018, 19:19
Băsescu, despre protocoalele SRI: Este suficientă o hotărâre de guvern pentru a se desecretiza orice secret de stat

„Vreau să spun că nu se face prin lege desecretizarea, sunt decizii ale Curţii Constituţionale care spun că este suficientă o hotărâre de guvern pentru a se desecretiza orice secret de stat. Curtea Constituţională a stabilit încă din 2006 că desecretizarea de documente strict secrete sau secrete de stat se face prin hotărâre de guvern, nu prin lege”, a declarat Băsescu într-o intervenţie telefonică la B1 TV.

În opinia sa, propunerea legislativă privind declasificarea unor documente iniţiată de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi deputatul Mircea Gheorghe Drăghici ar afecta inclusiv o serie de anchete care vizează criminalitatea organizată.

„Articolul 1 este extrem de general şi vizează orice desecretizare. Deci, e ca şi cum celor de la spălarea banilor le cerem să desecretizeze ce au acum, celor de la DIICOT, să desecretizeze toată crima organizată pe care o au în investigare. (…) Nu cred că Tăriceanu, care a fost primul care a cerut prin hotărâre de guvern protocoale între SRI şi parchete, nu ştie ce a făcut cu această iniţiativă”, a susţinut fostul preşedinte.

El a subliniat că prima referire la protocoalele pe care trebuia să le încheie SRI a fost făcută într-o hotărâre de guvern din anul 2005, semnată de premierul de la acea vreme, Călin Popescu-Tăriceanu.

„În protocolul dintre SRI şi Parchetul General (…) este invocată Hotărârea 231 din 30 martie 2005, prin care se aprobă planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007, semnată de Călin Popescu-Tăriceanu, adoptată prin hotărâre de guvern. (…) La măsuri zice aşa: că instituţiile mai sus menţionate trebuie să stabilească proceduri de comunicare şi, de asemenea, trebuie să realizeze protocoale semnate de instituţiile implicate”, a precizat Băsescu.

Comisiile de apărare şi de administraţie au adoptat, marţi, un amendament al senatorului Traian Băsescu la proiectul de lege privind declasificarea unor documente potrivit căruia „se desecretizează de la data intrării în vigoare a legii toate planurile de cooperare realizate între DNA şi SRI în baza articolului 15 din Protocolul de cooperare dintre PÎCCJ şi SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale 003064/04.02.2009”.

„Am avut un amendament legat de hotărârea CSAT 17 pe care unii senatori sau PSD o consideră baza protocoalelor, ceea ce e o minciună de tip PSD. Baza protocoalelor este cu totul alta. Dar dacă vor să ajungă la corecta informare a populaţiei, trebuie desecretizate planurile de acţiune comune între DNA şi SRI făcute în baza protocolului din 2009. M-am dus cu acest amendament în comisie, nicidecum în baza hotărârii CSAT 17, pentru că acea hotărâre nu pomeneşte SRI. (…) M-am dus cu un amendament care să nu fie foarte general, pentru că ei, de fapt, prin ceea ce prevede proiectul de lege – că se desecretizează toate documentele secrete – pot genera extrem de multe piedici în (…) dosare care acum se află în anchetă”, a explicat Băsescu.

El a adăugat că a formulat acest amendament pentru a da precizie prevederilor legii.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
„Buget de 7 milioane de euro! Va promova sigur” Daniel Oprița dezvăluie echipa care va domina Liga 2 în sezonul viitor. Schimbări masive și la Steaua
Capital.ro
Vacanțele pe apă care schimbă turismul: de ce tot mai mulți aleg croazierele fluviale
Playtech.ro
Cele mai mari greșeli financiare pe care le fac românii după 40 de ani. Mulți ajung să regrete abia la pensie
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc dezastruos la un hotel din Republica Dominicană! O femeie și-a pierdut viața și alți 1.700 de turiști au fost evacuați
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur recunoaște: ”Mircea Lucescu mi-a mai dat câte o palmă! Tot timpul îmi spunea: «Copilul meu...»”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?