Preda îl atacă pe Leonard Orban: E tehnocratul naţional raliat tuturor combinaţiilor politice

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda critică graba cu care Leonard Orban a făcut declaraţii privind poziţia Olandei în dosarul Schengen, după alegerile din această ţară, liderul PDL spunând despre Orban că e "tehnocratul naţional raliat tuturor combinaţiilor politice" şi că iubeşte orice Guvern.
Romania TV
14 sept. 2012, 09:12
Preda îl atacă pe Leonard Orban: E tehnocratul naţional raliat tuturor combinaţiilor politice

Preda scrie pe blogul său că alegerile din Olanda sunt citite pretutindeni ca o victorie a taberei pro-europene. Premierul liberal Mark Rutte şi-a menţinut partidul în frunte, iar pe locul doi au venit laburiştii lui Diederick Samsom, care fuseseră multă vreme cotaţi ca favoriţi.

„Ce este cert e eşecul anti-europenilor. Îl am în vedere, înainte de orice, pe Geert Wilders, care a şantajat majoritatea precedentă folosind opoziţia faţă de intrarea României şi a Bulgariei în Schengen. Am în vedere, de asemenea, socialiştii euro-sceptici ai lui Emile Roemer. Rezultatele scrutinului din Olanda sunt încurajatoare pentru dosarul Schengen pe care stă scris «România & Bulgaria». Într-adevăr, e foarte probabil ca guvernul să fie făcut de liberali şi socialişti, astfel încât şantajul eurofobilor să nu mai conteze”, adaugă liderul PDL.

El menţionează că nu acelaşi lucru crede şi ministrul Leonard Orban, „tehnocratul naţional raliat tuturor combinaţiilor politice de la Bucureşti”.

Cristian Preda aminteşte că, într-o declaraţie pentru RFI, Leonard Orban a vestit „dificultăţi importante” pe care le va crea Olanda. „Nu e foarte elegant şi nici foarte abil să declari public că partenerul de dialog într-un dosar sensibil îţi va face probleme fără să ai niciun indiciu în acest sens. Dimpotrivă, aşa cum spuneam, miza campaniei din Olanda a fost pro sau contra Europa şi au învins cei favorabili spiritului tolerant din UE”, consideră Preda.

În opinia liderului PDL, „dacă voia neapărat să vorbească despre «dificultăţi importante», domnul Orban putea să se uite în curtea majorităţii care susţine guvernul din care face parte şi mai ales la evenimentele din iulie şi august”. „Tehnocratul nostru e însă, ca de obicei, imparţial. El iubeşte guvernul, orice guvern”, încheie Preda.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat joi, la RFI, că se aşteaptă în continuare la „o rezervă consistentă” şi „dificultăţi importante din partea Olandei” în privinţa aderării României la spaţiul Schengen, în pofida rezultatelor alegerilor parlamentare de miercuri din această ţară.

Liberalii proeuropeni ai premierului olandez în exerciţiu Mark Rutte, care au câştigat alegerile legislative de miercuri, marcate de un vot de sancţiune împotriva eurofobului Geert Wilders, au promis „să se pună pe treabă” încă de joi în vederea formării unui Guvern de coaliţie, relatează AFP.

Într-un scrutin considerat un barometru al sentimentului antieuropean într-o ţară-motor a zonei euro, liberalii au obţinut 41 de mandate de deputat din 150 (faţă de 31 în 2010), aceştia fiind urmaţi îndeaproape de laburiştii lui Diederik Samsom, tot proeuropeni, cu 39 de mandate (faţă de 30 în 2010), potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 98 la sută din buletinele de vot.

Clasaţi cu mult în spatele celor două partide mari, socialiştii eurosceptici ai lui Emile Roemer (stânga „dură”), sunt creditaţi cu 15 locuri, ca în 2010, în timp ce partidul de extremă dreapta al lui Geert Wilders a suferit o înfrângere răsunătoare. Militant pentru ieşirea din zona euro, el nu a obţinut decât 15 mandate, respectiv puţin peste jumătate din cele 24 obţinute la alegerile legislative din 2010.

Analiştii consideră că liberalii şi laburiştii se vor asocia pentru a forma coloana vertebrală a unui guvern de coaliţie favorabil Uniunii Europene.

Olanda se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat Guvernul interimar într-o informare către parlamentari, relatează vineri site-ul DutchNews.nl.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ce face Laura Teodoru după ce a demisionat de la Digi 24 în urmă cu 9 ani. Fosta prezentatoare s-a retras complet din viața publică
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
5 motive pentru care aerul condiționat miroase a mucegai. Problema pe care nu trebuie să o ignori
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România