Arafat: Trebuie umblat la programul de lucru al medicilor de la spitalele de stat, să se lucreze opt ore

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că medicii trebuie să aibă un program de lucru clar de opt ore şi să existe un control al calităţii serviciilor medicale din spitalele publice.
Romania TV
26 oct. 2018, 20:09
Arafat: Trebuie umblat la programul de lucru al medicilor de la spitalele de stat, să se lucreze opt ore

„Este o problemă de fond, fundamentală în sistemul sanitar şi trebuie găsită o soluţie. Ştiu că sunt medici, în fiecare oraş există medici, care lucrează şi la stat şi la privat şi acest lucru trebuie analizat şi trebuie văzut fenomenul şi să punem un program de lucru clar de opt ore şi după program poate că sunt alte soluţii să lucreze şi în altă parte. S-a pus pe masă altă soluţie, practicată în Franţa de exemplu, să poţi să ai pacientul tău privat în spitalul public, asta există, dar nu să fii la doi patroni, la doi concurenţi în final şi să nu ştii unde este loialitatea ta şi cu cine eşti”, a declarat medicul Raed Arafat, vineri seară, la Digi 24.

El spune că managerul unui spital public are responsabilitatea să impună anumite reguli.

„Regulile în spitale există (…), dar ele trebuie implementate. Poate că trebuie umblat la programul de lucru, să ajungem la un program de lucru normal de opt ore, la plata care se dă şi să nu rămânem la program redus. Nu suntem la program de opt ore în sistemul sanitar, suntem la un program redus şi nu ştiu dacă mai există vreo ţară care are un astfel de program în sectorul public. Trebuie să existe controlul calităţii, indicatorilor – eşti medic în spitalul public: cât ai făcut, câţi pacienţi ai văzut, consultat, care este rezultatul tău în sistemul public”, a explicat Arafat.

Secretarul de stat în MAI este de părere că managementul spitalului trebuie să fie unul profesionist. „Managerul trebuie să ştie că el este acolo ca manager de spital, nu este o persoană care este cu o relaţie sau alta. Managerul trebuie să ştie că este responsabil pe ce face, cum merge spitalul, cum arată spitalul şi atunci am putea pretinde ca spitalele publice să aibă acelaşi lucru ca spitalele private din punct de vedere al calităţii condiţiilor de cazare şi de curăţenie. Dar nu vreau să generalizez pentru că am intrat în spitale publice foarte curate”, a susţinut medicul.

Pe de altă parte, Raed Arafat consideră că trebuie să se instituie proceduri foarte clare şi drastice în lanţul de tratament al pacientului nu numai în sectorul de urgenţă, ci în toate sectoarele.

„Trebuie să vedem partea de pregătire a personalului. Nu mă miră să mi se spună de către un părinte că într-un spital nu toată lumea ştie să facă resuscitare. Pe mine nu mă miră asta, e o situaţie cu care ne-am confruntat foarte mult pe parcursul anilor şi insistăm că toţi care sunt în spitale trebuie să facă cursurile de prim-ajutor de resuscitare avansată. (…) Din punct de vedere al pregătirii şi al formării cred că trebuie să ne uităm şi în spitalele publice şi în spitalele private trebuie să existe proceduri identice. Trebuie să fie proceduri de calitate, care asigură că orice caz să fie tratat corect conform ghidurilor , protocoalelor, procedurilor şi să permită depistarea unor probleme din timp şi să creeze mecanismele de intervenţie intraspitaliceşti”, a spus secretarul de stat.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT