Dăncilă s-a întâlnit cu comisarul european pentru buget. Oettinger: Vreau să contribui la promovarea intrării României în Schengen

Premierul Viorica Dăncilă a avut marţi o întrevedere cu comisarul european pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger. Şeful Guvernului a subliniat importanţa adoptării la timp a unui buget european, ca bază pentru atingerea obiectivelor UE, dar şi pentru asigurarea continuităţii implementării programelor care beneficiază de finanţare europeană.
Romania TV
30 oct. 2018, 16:57
Dăncilă s-a întâlnit cu comisarul european pentru buget. Oettinger: Vreau să contribui la promovarea intrării României în Schengen

UPDATE.  Comisarul european pentru buget şi resurse umane, Gunther H. Oettinger, a declarat marţi, la Bucureşti, că doreşte să contribuie la promovarea intrării României în Schengen şi a subliniat că libera circulaţie este una dintre valorile europene.

„Ar trebui să avem tot timpul în vedere libera circulaţie. Cel mai mare progres al Europei este circulaţia transfrontalieră, de aceea vreau ca mai ales după această prezenţă (…) să contribui, la Bruxelles, la promovarea intrării României în Schengen, deci atingerii nivelului pentru intrarea în Schengen de către România, aşa încât la aeroport, pe şosea să nu mai existe diferite modele de control sau de intensitate a controlului”, a afirmat oficialul european, potrivit traducerii oficiale.

El a vorbit despre eforturile din Uniunea Europeană pentru o evoluţie economică.

„Infrastructura trebuie să fie optimizată în continuare transfrontalier, să avem o piaţă internă a Uniunii Europene corespunzătoare în care să se manifeste libera circulaţie (…) şi avem nevoie pentru aceasta de bunuri, de şosele, de căi rutiere, de cale ferată bună. Deci avem nevoie de o astfel de infrastructură, dar şi de o infrastructură digitală performantă, cu fibră optică şi 5G”, a adăugat el.

Oettinger a participat la conferinţa „Alegerile europene şi Brexit 2019: consecinţe pentru UE şi bugetul UE”, organizată de Reprezentanţa din România a Fundaţiei Konrad Adenauer.

Discuţiile celor doi oficiali au vizat în principal aspecte legate de principalul dosar aflat în portofoliul comisarului european, respectiv Cadrul Financiar Multianual, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„Cu acest prilej, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat angajamentul României de a depune toate eforturile, în mandatul la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pentru facilitarea consensului în rândul statelor membre şi înregistrarea de progrese substanţiale în acest dosar cu un impact deosebit asupra acţiunii de ansamblu a Uniunii. Oficialul român a subliniat importanţa adoptării la timp a unui buget european, ca bază pentru atingerea obiectivelor Uniunii, dar şi pentru asigurarea continuităţii implementării programelor care beneficiază de finanţare europeană”, precizează comunicatul Guvernului.

Totodată, conform sursei citate, prim-ministrul român a evidenţiat importanţa agreării unor soluţii echilibrate privind viitorul cadru financiar, care să reflecte, deopotrivă, nevoia de continuare a procesului de convergenţă economică, socială şi teritorială la nivelul întregii Uniuni, precum şi necesitatea de a asigura un răspuns adecvat la noile realităţi şi provocări cărora Uniunea şi statele membre trebuie să le facă faţă.

Cu referire la politica de coeziune post-2020, prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat necesară menţinerea sprijinului financiar consistent în viitorul Cadru Financiar Multianual în vederea atingerii obiectivului de convergenţă şi creştere la nivelul întregii Uniuni, mai arată comunicatul citat.

Comisarul european pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger, a participat, la Bucureşti, la conferinţa la nivel înalt „O politică de coeziune incluzivă pentru o Uniune mai aproape de cetăţenii săi”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Naționala României se vede exclusiv online la următoarele turnee majore?! Senatul a respins proiectul de lege ca meciurile să fie gratis la TV
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru voucherele de vacanță în 2026: angajații nu mai trebuie să plătească încă 800 de lei pentru a le folosi
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
Curs valutar BNR vineri, 8 mai 2026. 5,2364 lei pentru un euro, scădere înainte de weekend. BNR, un nou anunț oficial
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi