Alunecări de teren în Filipine. Cel puţin 17 persoane sunt date dispărute

Autorităţile filipineze au sistat operaţiunile de salvare a 17 persoane date dispărute în urma unei alunecări de teren provocată de taifunul Yutu care a lăsat în urmă 34 de morţi, relatează vineri DPA.
Iulian Tudor
02 nov. 2018, 10:42
Alunecări de teren în Filipine. Cel puţin 17 persoane sunt date dispărute

Yutu a cauzat alunecări de teren în nordul Filipine, cel mai grav dintre aceste evenimente îngropând trei clădiri guvernamentale din oraşul Natonin situat în provincia Mountain, la 282 de kilometri nord de Manila.

Angajaţii şi locuitorii s-au refugiat în aceste clădiri marţi, înainte de sosirea taifunului Yutu, a declarat primarul din Natonin, Mateo Chiyawan. ”Am anunţat deja că nu mai este nicio operaţiune de salvare”, a spus Chiyawan la postul de radio din Manila DZMM. ”Nu au existat semne de viaţă şi acum este vorba mai mult despre o operaţie de recuperare”, a precizat edilul, potrivit Agerpres.

Echipele de intervenţie au recuperat opt cadavre în urma alunecării de teren, iar doi voluntari s-au înecat în timp ce se grăbeau să ajungă la locul intervenţiei, potrivit informaţiilor oferite de Chiyawan şi reprezentanţii Agenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Citeşte şi Bilanţul victimelor taifunului Yutu a crescut la 15 morţi

Alte şapte persoane au decedat în alunecări de teren similare, inundaţii şi alte accidente, a anunţat Biroul pentru gestionarea riscului de dezastre, potrivit Agerpres.

Peste 136.000 de persoane au fost afectate de taifun, 50.000 dintre acestea fiind forţate să-şi părăsească locuinţele şi să se mute în centre de evacuare, conform datelor Biroului.

Yutu a venit la doar câteva săptămâni după taifunul deosebit de puternic Mangkhut, care a provocat precipitaţii însemnate şi alunecări de teren în aceleaşi regiuni. Peste 100 de persoane au murit în septembrie în urma alunecărilor de teren, a inundaţiilor şi a altor accidente.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Câinii pot prelua obiceiurile pisicilor. Cum se schimbă comportamentul când trăiesc împreună
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat