Viorica Dăncilă, mesaj de Ziua Veteranilor: Sacrificiul ostaşilor români a făcut posibilă Marea Unire

Premierul Viorica Dăncilă a transmis duminică un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor, în care reaminteşte că sacrificiul ostaşilor români a făcut posibilă Marea Unire de la 1918.
Romania TV
11 nov. 2018, 11:05
Viorica Dăncilă, mesaj de Ziua Veteranilor: Sacrificiul ostaşilor români a făcut posibilă Marea Unire

„În această zi cu încărcătură simbolică, ne cinstim eroii, care au rescris istoria României şi au pus sacrificiul personal în slujba binelui naţiunii. În urmă cu 100 de ani, la 11 noiembrie 1918, ora 11,00, se semna Armistiţiul între Puterile Antantei şi Germania, act care punea capăt Primului Război Mondial. Sacrificiul ostaşilor români a făcut posibilă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, obiectiv naţional care a schimbat istoria ţării noastre. Peste puţin timp vom sărbători Centenarul Marii Uniri. Întreaga noastră recunoştinţă eroilor care au contribuit la clădirea României Mari!”, se arată în mesajul premierului Viorica Dăncilă.

Premierul exprimă, de asemenea, ”gânduri de consideraţie” faţă de veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial, care „au apărat cu patriotism, bărbăţie şi mult curaj valorile şi interesele naţionale”.

„Tot astăzi îi cinstim pe militarii români prezenţi în ultimii ani în teatrele de operaţii internaţionale, sub mandat NATO, ONU, OSCE sau UE. Este noua generaţie de învingători. Au avut şi au un rol important în menţinerea păcii şi securităţii în zone de conflict, recunoscut de partenerii externi, au sprijinit populaţiile locale să îşi ia soarta în propriile mâini şi să aibă o viaţă mai bună, au consolidat încrederea aliaţilor în România şi au adus mult prestigiu ţării noastre – de asemenea, cu sacrificii din partea lor şi a familiilor. Ne gândim astăzi cu multă compasiune la familiile care au pierdut în misiuni fiul, soţul, tatăl sau pe cineva drag. Omagiul nostru celor 29 de eroi care au dovedit sacrificiul suprem. Celor răniţi în misiuni le dorim putere şi sănătate, iar celor aflaţi în teatrele de operaţii – să se întoarcă cu bine acasă!”, a transmis Dăncilă.

În finalul mesajului, premierul exprimă în numele său şi al Guvernului recunoştinţa faţă de veteranii români. „În numele meu şi al Guvernului României, îmi exprim recunoştinţa faţă de veteranii români! Sunt mândră că fac parte din poporul cu astfel de eroi! La mulţi ani, România!”, a fost mesajul premierului.

Citeşte şi: Peste 70 de lideri de stat din întreaga lume participă, la Paris, la celebrarea Centenarului sfârşitului Primul Război Mondial

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„N-a fost nicio șmecherie!” Andrei Nicolescu spune tot adevărul despre faza care a dus la eliminarea lui Pancu
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat