Avion prăbuşit într-o parcare. Din păcate, nu există supravieţuitori. Autorităţile au deschis o anchetă

Două persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă când un avion de vânătoare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a prăbuşit într-o parcare la Fredericksburg (Texas), au anunţat media locale, relatează duminică AFP, conform agerpres.ro.     
Romania TV
18 nov. 2018, 07:32
Avion prăbuşit într-o parcare. Din păcate, nu există supravieţuitori. Autorităţile au deschis o anchetă

Autoritatea federală pentru siguranţa transporturilor, Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA, indicat că investighează accidentul în care este implicat un avion North American P-51 Mustang la Fredericksburg.

Mustang-ul a fost unul dintre principale avioane de vânătoare americane din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, în timpul căruia a fost folosit în mai multe teatre de operaţiuni, atât în Pacific cât şi în Europa. De asemenea, avionul a fost folosit în Războiul din Coreea.

Muzeul Naţional al Războiului din Pacific, un muzeu militar care se află la Frederickburg, a anunţat că în accident au murit doi oameni, dintre care era un fost luptător.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT