PROGNOZA METEO pentru toată săptămâna: Se depune strat de zăpadă consistent, iar temperaturile scad la limita gerului

PROGNOZA METEO: ANM anunţă ploi, lapoviţă, ninsori, vânt şi temperaturi scăzute toată săptămâna.
Romania TV
18 nov. 2018, 14:38
PROGNOZA METEO pentru toată săptămâna: Se depune strat de zăpadă consistent, iar temperaturile scad la limita gerului

PROGNOZA METEO LA NOAPTE Aria de nebulozitate va cuprinde majoritatea zonelor şi mai ales în jumãtatea de sud a ţãrii precipitaţiile vor fi în extindere şi în intensificare (cantitãţile de apã vor depãşi local 15…20 l/mp). În Oltenia, vestul, nordul şi centrul Munteniei vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zãpadã. În Banat, în sudul Crişanei şi restul Munteniei vor fi precipitaţii mixte, iar în Dobrogea va ploua. Izolat vor fi condiţii de polei. Ninsori vor fi şi în mare parte a zonei montane, mai consistente în Munţii Banatului şi Carpaţii Meridionali, iar spre dimineaţã va începe sã ningã şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în a doua parte a nopţii în sud, sud-est şi la munte, cu rafale în general de 40…50 km/h, dar izolat şi peste 55 km/h, în Muntenia, Dobrogea şi pe crestele montane. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -3 şi 5 grade. BUCURESTI Cerul va fi noros şi cu precãdere în a doua parte a nopţii vor fi precipitaţii moderate cantitativ, predominant sub formã de ninsoare, cu depunere de strat de zãpadã. Vântul se va intensifica treptat, cu rafale spre dimineaţã în general de 40…50 km/h. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 0 grade.

PROGNOZA METEO LUNI Vremea va fi rece şi predominant închisã, cu precipitaţii pe arii mai extinse în cursul zilei, în general moderate cantitativ în centrul, estul şi nord-estul teritoriului. În Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali, precum şi în Munţii Banatului va ninge şi se va depune strat de zãpadã local consistent. În restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte (la început ninsori, apoi lapoviţã şi ploaie), exceptând Dobrogea şi Bãrãganul, unde vor fi doar ploi. Se va semnala gheţuş, iar izolat şi polei. Vântul va avea intensificãri temporare, cu rafale în general de 45…55 km/h în sudul Moldovei şi la munte şi de 55…75 km/h în Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei, iar în restul zonelor va sufla slab şi moderat. Spre sfârşitul nopţii în extremitatea de sud-vest a ţãrii va creşte probabilitatea de apariţie a ploilor şi a formãrii de polei. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 6 grade, mai ridicate spre 10…11 grade pe litoral; minimele termice vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade. BUCURESTI Vremea va fi rece şi predominant închisã. Mai ales în prima parte a zilei, se vor semnala precipitaţii, predominant sub formã de lapoviţã şi ploaie, astfel cã stratul de zãpadã se va topi, iar vântul va avea intensificãri cu viteze în general de 40…50 km/h. Temperatura maximã va fi de 2…4 grade, iar cea minimã de -3…-2 grade.

PROGNOZA METEO MARTI Vremea se va menţine în general închisã, aria precipitaţiilor va fi din nou în extindere în cea mai mare parte a ţãrii, iar punctiform în sud-vest şi în extremitatea de sud cantitãţile de apã vor fi mai însemnate. În nordul şi centrul Moldovei, dar local şi la munte, precipitaţiile vor fi mai ales sub formã de ninsoare, în timp ce în restul teritoriului vor predomina ploile. Pe arii restrânse se va forma polei şi gheţuş. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri îndeosebi în sud, în sud-est şi pe crestele montane, cu viteze mai mari în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali. Regimul termic, mai scãzut decât în mod obişnuit în regiunile extracarpatice şi apropiat de cel normal în rest, va fi caracterizat de temperaturi maxime cuprinse între -1 şi 8 grade şi minime între -6 şi 6 grade. Trecãtor, mai ales în centru şi în sud-sud-vest, în prima parte a zilei, vor fi condiţii de ceaţã, burniţã sau fulguieli. BUCURESTI Vremea va închisã şi deosebit de rece. Temporar, mai ales spre searã şi noaptea, va ploua, cu sanse mari de formare a poleiului va fi ridicatã. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 2…3 grade, iar cea minimã în jurul valorii de 0 grade. În primele ore ale zilei, vor fi condiţii de ceaţã şi trecãtor de burniţã.

PROGNOZA METEO MIERCURI Cerul va fi mai mult noros şi temporar, în special în jumãtatea de sud a ţãrii, va ploua. În Moldova, vor predomina ninsorile, dar treptat la munte, iar spre searã şi noaptea şi în sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, ploile se vor transforma în lapoviţã şi ninsoare. Se menţin condiţiile de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sud-est şi pe crestele montane. Din punct de vedere termic, vremea va fi deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi apropiatã de normal în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -2 şi 9 grade, iar cele minime între -8 şi 4 grade. BUCURESTI Vremea va fi închisã şi deosebit de rece. Temporar vor fi precipitaţii, sub formã de ploaie ziua şi predominant ninsoare în cursul nopţii. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimã va fi de -2…-1 grad.

PROGNOZA METEO JOI Vremea va fi deosebit de rece în regiunile extracarpatice, în timp ce în restul teritoriului, doar în timpul nopţii, valorile termice se vor situa sub cele caracteristice datei, chiar cu mult în Transilvania. Cerul va avea înnorãri şi se vor semnala precipitaţii local în regiunile sud-vestice şi izolat în vest şi sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -3 şi 9 grade, iar cele minime între -9 şi 3 grade, local mai scãzute în estul Transilvaniei şi jumãtatea de nord a Moldovei. BUCURESTI Vremea se va menţine deosebit de rece. Vor fi înnorãri, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în prima parte a intervalului. Temperatura maximã va fi de 1…2 grade, iar minima de -5…-3 grade.

PROGNOZA METEO DE VINERI PANA DUMINICA Regimul termic va fi caracterizat de valori mai coborâte decât cele specifice perioadei în sud şi în est şi apropiat de normal în rest, dar cu probabilitate ridicatã de încãlzire la finalul intervalului. Temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile.

DailyBusiness
Turişti înşelaţi într-o cunoscută staţiune din Italia. Taxa absurdă care apărea pe nota de plată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Mașinile respinse automat la ITP. Ordin RAR, nu se acordă aviz la inspecție. 3 ani de închisoare dacă mergi așa pe șosele
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Nu va fi grevă generală la începutul anului școlar, anunță un șef sindical
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Beneficii la pensie. Anunț de la Casa Națională de Pensii privind datele românilor
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!