Promisiuni pentru profesori: 5.000 euro pentru cei de la sate, 6 salarii medii brute la pensionarea celor cu 30 de ani vechime

Guvernul şi sindicatele din învăţământ au semnat joi un acord care prevede alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie, devansarea creşterilor salariale, facilităţi pentru cadrele didactice care se stabilesc în mediul rural, fonduri pentru dezvoltarea personală şi materiale didactice.
Romania TV
29 nov. 2018, 10:48
Promisiuni pentru profesori: 5.000 euro pentru cei de la sate, 6 salarii medii brute la pensionarea celor cu 30 de ani vechime

UPDATE: „Acordul între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ, prin care Executivul se angajează să ia măsuri de sprijinire a educaţiei, în concordanţă cu rolul prioritar al acestui domeniu, prevăzut în Programul de Guvernare, a fost adoptat astăzi, prin memorandum, în şedinţa solemnă de la Alba Iulia. La finalul şedinţei, Acordul a fost semnat de premierul Viorica Dăncilă şi de liderii Federaţiilor Sindicale Reprezentative din Învăţământ: Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, Simion Hăncescu, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, şi Marius Nistor, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Spiru Haret”, anunţă Executivul.

La începutul şedinţei solemne de Guvern de la Alba Iulia, premierul a anunţat că vor fi aprobate prin memorandumuri „două acorduri în domenii prioritare pentru România – construcţii şi educaţie”, care vor fi semnate cu sindicatele şi patronatele imediat după şedinţă.

„Prin acordul între Guvernul României şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ ne angajăm să luăm măsuri de sprijinire a Educaţiei în concordanţă cu rolul prioritar al acestui domeniu, prevăzut în programul de guvernare. Avem în vedere creşterea sumelor destinate finanţării Educaţiei cu cel puţin 15% anual faţă de bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puţin 6% din PIB; devansarea creşterii salariale prevăzută în anul 2022 până la data de 1 septembrie 2020; acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală şi materiale didactice”, a spus Dăncilă.

Prim-ministrul a mai arătat că Guvernul are în vedere şi acordarea unei sume de până la 5.000 de euro pentru achiziţia şi modernizarea unei locuinţe, precum şi cumpărarea terenului necesar construcţiei pentru personalul didactic din mediul rural, dar şi acordarea unei garanţii de stat de 80% pentru creditele luate în vederea achiziţionării unei locuinţe şi acordarea unei prime de instalare, în cuantum de trei salarii medii brute pe economie, pentru personalul didactic care se titularizează în mediul rural.

„Cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învăţământ de minimum 30 de ani li se acordă la pensionare şase salarii medii brute pe economie”, a precizat şefa Executivului.

Potrivit Vioricăi Dăncilă, Guvernul are în vedere şi crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul căruia toate universităţile să poată demara sau finaliza proiecte de investiţii, dar şi construirea a cel puţin 1.000 de grădiniţe cu program sportiv.

„Executivul pe care îl conduc şi-a asumat ca misiune principală – şi rezultatele se văd deja – reducerea decalajelor la nivelul societăţii. La 100 de ani de la Marea Unire trebuie să ducem mai departe o Românie şi mai unită în care toţi cetăţenii să se simtă în siguranţă şi să beneficieze de drepturi egale pentru a-şi construi un viitor mai bun”, a mai afirmat Dăncilă.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre noul stadion Dinamo. Tot adevărul despre stoparea lucrărilor
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Cât costă o tractare în Bulgaria. Sumele pe care ajung să le plătească unii șoferi în 2026
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cornel Dinu și conflictul care l-a costat titlul de ”Antrenorul secolului” în fotbalul românesc: ”Ce stau să-ți explic ție? Tu oricum nu înțelegi”
MediaFlux
Câți bani câștigă femeia care îi face curat lui Mihai Trăistariu. Artistul a dezvăluit ce salariu îi oferă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?