Klaus Iohannis se va consulta cu partidele pe marginea proiectului „România educată” la începutul anului viitor

Preşedintele Klaus Iohannis se va consulta, la începutul anului viitor, cu partidele politice pe marginea proiectului "România educată", care va fi lansat pe 5 decembrie, potrivit unor surse oficiale citate de Agerpres.
Romania TV
29 nov. 2018, 12:22
Klaus Iohannis se va consulta cu partidele pe marginea proiectului

Sursele menţionate au precizat că proiectul „România educată” se va afla în dezbatere publică trei luni de la momentul lansării, timp în care vor avea loc şi consultările cu partidele politice.

„Nu ne dorim doar un acord politic. Urmează trei luni de dezbateri pentru a vedea ce cred oamenii. Preşedintele va media discuţia cu Executivul şi Legislativul. (…) Forma în care preşedintele Iohannis va face consultările (cu partidele – n.r.) va fi comunicată la momentul respectiv. Consultările vor avea loc la începutul anului viitor”, au precizat sursele oficiale.

Proiectul „România educată” va fi lansat pe 5 decembrie la Palatul Cotroceni. Cu această ocazie, vor fi prezentate viziunea şi strategia în privinţa educaţiei şi cercetării pentru orizontul 2018-2030 şi şapte rapoarte tehnice privind cariera didactică, managementul educaţional, echitate de acces şi de rezultat, învăţământul profesional şi tehnic, învăţământul superior, educaţia timpurie, evaluarea elevilor şi studenţilor. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Câinii pot prelua obiceiurile pisicilor. Cum se schimbă comportamentul când trăiesc împreună
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat