Comisarul european Corina Creţu avertizează că se vor pierde fondurile europene

Comisarul european Corina Crețu își face bilanțul pentru acest an. Menționează și „răutăți și atacuri”, în condițiile în care a avut dispute cu oficiali români, dar vorbește și de „satisfacții profesionale mai mari ca oricând”. Ea avertizează, pe de altă parte, că vor fi și țări care vor pierde fonduri europene.
Romania TV
20 dec. 2018, 17:46
Comisarul european Corina Creţu avertizează că se vor pierde fondurile europene

Corina Creţu consideră că a făcut maximum posibil, împreună cu echipa ei din Cabinet și serviciile din subordinea ei, DG Regio, să ajutăm Statele Membre, implicit și România, să folosească la maximum banii europeni nerambursabili, pentru proiecte de succes, care îmbunătățesc viața oamenilor”, a scris Corina Crețu pe Facebook.

„Am reușit să găsim indicatori de alocare a fondurilor politicii de coeziune prin care să nu lăsăm nici o regiune în urmă, iar peste 80% din aceast buget ar urma să sprijine regiunile cu cele mai mari nevoi. Astfel, dacă Parlamentul European și Consiliul vor vota formula propusă de Comisie, țări ca România, Bulgaria, Grecia, Italia și Spania vor avea alocări semnificativ mai mari față de perioada 2014-2020.

Dar banii nu sunt totul! Proiectele de calitate, capacitatea administrativă, colaborarea între instituțiile din fiecare țară, reducerea birocrației, coordonarea, voința politică – toate acestea sunt esențiale. Din păcate, vor exista țări care vor pierde fonduri la final de an, dar situația exactă o vom cunoaște abia la finalul lunii ianuarie”, a mai scris comisarul european.

Unul dintre oficialii români cu care Corina Crețu a avut divergențe în acest an este Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă. Cei doi au avut declarații contradictorii în privința autostrăzilor și spitalelor regionale.

De altfel, Corina Crețu s-a plâns de „insultele” venite din partea oficialilor români.

„Chiar vreau să vă anunţ public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României faţă de munca pe care o fac”, a spus ea în urmă cu două luni.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Ai muncit 8 ani în grupa I sau II? Ce sumă se adaugă la pensie și ce se întâmplă cu anii suplimentari
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte