Aventura Crucii. Cine sunt bărbaţii care au scos crucile din apă

Peste 10.000 de persoane au participat, duminică, la slujba de Bobotează oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, pe faleza din faţa Cazinoului din Constanţa. El a aruncat apoi trei cruci în mare, acestea fiind recuperate de trei bărbaţi, între care un musulman. La Buzău, un înotător s-a tăiat în sloiurile de gheaţă, iar la Galaţi crucea a fost scoasă de un fotbalist.
Romania TV
06 ian. 2019, 15:42
Aventura Crucii. Cine sunt bărbaţii care au scos crucile din apă

Arhiepiscopul Tomisului a oficiat, duminică, începând cu ora 8.50, Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, iar de la ora 11.45 s-a pornit în procesiune de Bobotează, de la Catedrală până pe faleza Cazinoului Constanţa. Acolo, începând cu ora 12.00, ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de Sfinţire Mare a apei.

După ceremonia religioasă, Arhiepiscopul Tomisului a urcat într-o barcă şi a mers în larg pentru a arunca cele trei cruci de lemn în apă.

Unsprezece persoane aşteptau deja acest moment, aflându-se pe o ambarcaţiune a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) la câţiva metri de mal. În momentul în care crucile au fost aruncate în mare, bărbaţii respectivi au sărit în apă, trei dintre ei reuşind să ajungă primii la cruci şi să le aducă la mal.

IPS Teodosie a afirmat, la finalul ceremoniei, că Boboteaza promite belşug şi bogăţie pentru acest an.

„Boboteaza 2019 promite belşug şi bucurie anul acesta. Este belşug pentru că marea, iată, primeşte apă de sus, prin aceşti fulgi de zăpadă, cum îi stă bine Bobotezei. Astă noapte au fost câteva grade sub minus şi iată acum în liniştea mării, care este cu adevărat potolită, cum trebuie să fie viaţa noastră, am sfinţit marea, am aruncat cele trei cruci şi cei ce au cutezat au alergat şi le-au prins. Sunt bucuros că anul acesta Boboteaza este îmbrăcată în fulgi de zăpadă şi are apă lină, iar poporul a venit în număr foarte mare ca să primească această sărbătoare”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Unul dintre cei care au reuşit să prindă crucea are 49 de ani şi este musulman. El a declarat, când a ajuns la ţărm, că participă pentru al doilea an şi este prima oară când reuşeşte să prindă crucea şi că speră ca aceasta să îi aducă sănătate.

O altă cruce a fost adusă la ţărm de un scafandru profesionist, în vârstă de 29 de ani, Gabriel Badea. El a spus că este pentru prima oară când sare după cruci, reuşind să şi prindă una dintre ele. Scafandrul a afirmat că apa mării a fost destul de rece, având vreo 3-4 grade Celsius, şi îşi doreşte ca această cruce să îi aducă sănătate pentru familia sa. El a precizat că cel mai probabil crucea pe care a recuperat-o din mare o va ţine în dormitorul copilului. Cei care au recuperat crucea au primit din partea Arhiepiscopiei Tomisului obiecte bisericeşti şi o sumă de bani.

Un bărbat din Buzău s-a tăiat în sloiurile de gheaţă

La Buzău, cinci preoţi ortodocşi au sfinţit o cisternă militară cu apă, Aghiasma Mare fiind apoi împărţită enoriaşilor.

La finalul slujbei, unul dintre preoţi a aruncat în apa râului Buzău, conform tradiţiei, o cruce de lemn. Doi bărbaţi au sărit să o recupereze, iar cel care a prins crucea s-a tăiat la faţă şi picioare în sloiurile de gheaţă din apă.

„Nu este prima dată când mă arunc după cruce. Este a doua oară când o prind. Mi-a cam fost rece şi acum am picioarele amorţite, nu le mai simt, dar o să fie bine. Oricum este o mare realizare şi o mândrie pentru mine”, a spus Adrian Petrache, în vârstă de 41 de ani, din Mărăcineni.

Rănit la faţă şi picioare, bărbatul a trecut pe celălalt mal al râului, după care a intrat din nou în apă şi a revenit pe malul drept unde s-a îmbrăcat şi a primit ajutor medical de la un echipaj SMURD prezent la locul desfăşurării procesiunii.

La Galaţi crucea a fost scoasă de un fotbalist

La Galaţi, circa 2.000 de persoane au participat la slujba de Bobotează oficiată pe faleza Dunării. La finalul slujbei, oamenii au primit Agheazma Mare din butoaiele cu apa sfinţită de preoţi, după care 17 persoane s-au aruncat în apă pentru a prinde crucea din lemn aruncată de Arhipiescopiul Dunării de Jos, IPS Casian.

Tânărul care a prins crucea de la Galaţi este un fotbalist în vârstă de 26 de ani, din judeţul Iaşi.

Ioan Pârlog este fotbalist la Viitorul Hârlău, din Liga a patra, şi spune că speră ca prinderea crucii de Bobotează să-i poarte noroc, inclusiv în fotbal, şi să-i aducă sănătate. Tânărul spune că se afla la Galaţi pentru a petrece alături de prieteni Revelionul şi a decis să rămână şi de Bobotează pentru a încerca să prindă şi să aducă la mal crucea aruncată de preoţi.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
La doar 22 de ani e în topul Forbes, cu câștiguri de peste 23 milioane de dolari pe an. Ea este tânăra care a uimit la Jocurile Olimpice de iarnă
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj