CALENDAR ORTODOX 2019. Cui trebui să-i spui „La mulţi ani” luni

RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase de peste an.
Romania TV
21 ian. 2019, 04:23
CALENDAR ORTODOX 2019. Cui trebui să-i spui

Ortodoxe
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit

Greco-catolice
Sf. cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. m. Neofit; Sf. Agneza

Romano-catolice
Sf. Agneza, fc. m.

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 21 ianuarie.

S-a născut la Constantinopol, într-o familie aristocratică. A deţinut slujba de secretar imperial în vremea împăratului Eraclie (610-641). După un timp însă a părăsit slujba împărătească şi s-a retras la Mănăstirea Chrysopolis (Scutari), aproape de Constantinopol, îmbrăcând haina monahală.

Sfântul Maxim se numără între acei mărturisitori care au apărat dreapta credinţă în faţa marilor erezii care au tulburat Biserica. S-a aflat în fruntea luptei împotriva ereziei monotelite, susţinută de patriarhii Constantinopolului care s-au succedat în acea vreme şi de însuşi împăratul Eraclie. Erezia monotelită considera că în Iisus Hristos nu a existat şi o voinţă umană, ci numai una divină, desfiinţând prin aceasta dogma Sfintei Treimi, potrivit Sfântului Maxim.

Sfânta Treime este adevărul fundamental al creştinismului, după care dumnezeirea sau esenţa lui Dumnezeu subzistă ca treime de persoane sau ipostasuri.

În anul 648, împăratul Constantin al II-lea (641-668), succesorul lui Eraclie, a emis un document, „Tipos”, prin care impunea erezia monotelită, însă nu în mod direct ci prin interzicerea controverselor pe acest subiect.

Pentru că nu a vrut să se supună poruncii împărăteşti, îndemnat de conştiinţă să mărturisească adevărul, Sfântul Maxim şi-a continuat eforturile de propovăduire a adevăratei credinţe.

A fost arestat în anul 655 şi exilat în Tracia. În anul 662 a fost adus la Constantinopol pentru judecată, împreună cu doi ucenici Anastasie şi Anastasie apocrisiarul. Rămânând neînduplecaţi în mărturisirea dreptei credinţe, Sfântului Maxim şi primului ucenic, Anastasie, le-au fost tăiate limbile şi mâinile drepte şi au fost exilaţi pe viaţă în Caucaz. Ucenicul Anastasie a murit pe drum, de multă suferinţă, iar Sfântul Maxim a murit după trei luni, în exil.

Erezia Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol, din 680-681. La acest sinod, în prezenţa împăratului, s-a publicat în mod solemn mărturisirea de credinţă care restaura adevărul în privinţa celor două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos „neamestecate şi neschimbate, neîmpărţite şi nedespărţite, precum şi neopuse una alteia, cea omenească urmând întru totul voinţei şi lucrării celei divine”. Mărturisirea de credinţă alcătuită de cei 174 de episcopi participanţi a fost semnată de împăratul Constantin al IV-lea Pogonatul.

Cuviosul Maxim Mărturisitorul este unul dintre marii teologi ai Biserici, autor a numeroase scrieri exegetice, ascetice şi dogmatice, multe dintre lucrările sale fiind introduse în culegerea de texte patristice „Filocalia”. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”) 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Florin Prunea, mărturie șocantă din perioada în care juca la Craiova: ”Număr de șmecher. Furia șoselelor”
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Conflictul care apare între proprietari și asociație. Gelu Pușcaș: Adevărul pare undeva la mijloc
Playtech.ro
Când intră pensiile în luna iunie 2026. Posibile întârzieri din cauza minivacanței
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Modificare privind vechimea în muncă la pensie. Va intra în vigoare la 1 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi