Tot mai multe nunţi în Sectorul 4. Numărul căsătoriilor a crescut în 2018 faţă de 2017

Numărul căsătoriilor în Sectorul 4 a crescut în 2018 față de 2017, potrivit unei statistici a Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Sector 4 (DGEPS4). Şi la capitolul divorţuri, raportul indică o creştere, comparativ cu 2017.
Romania TV
22 ian. 2019, 10:11
Tot mai multe nunţi în Sectorul 4. Numărul căsătoriilor a crescut în 2018 faţă de 2017

„În 2017, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 4 a înregistrat 2.065 de căsătorii, în timp ce pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 2.138 de căsătorii, cu 73 mai multe decât în anul precedent. Procentual, diferența reprezintă o creștere de aproximativ 3,5% în 2018”, a declarat directorul executiv al DGEPS4, Daniela Hrynczuk.

„Creșterea numărului de căsătorii se datorează extinderii constante a Sectorului 4 și numărului tot mai mare de persoane care își construiesc, sau își cumpără o locuință în această zonă administrativă a Capitalei, aflată în plină dezvoltare ca urmare a aprobării Planului Urbanistic Sonal pentru Sudul Capitalei”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

La capitolul divorțuri, și diferența între despărțirile întregistrate de direcția subordonată Primăriei Sectorului 4 anul trecut și cele din 2017 a fost cu peste 10% mai mare. Astfel, dacă în 2017 au fost parafate 66 de divorțuri, în 2018 numărul acestora a crescut la 73.

„La noi divorțurile se desfășoară pe cale amiabilă, cuplurile neavând de partajat bunuri, sau de împărțit tutela copiilor. Sunt oameni care vin și pleacă de mână, prieteni. Depun cererea și taxa de 500 de lei, apoi revin după 30 de zile, dacă nu se răzgândesc între timp, că să ridice actul respectiv”, a explicat reprezentanta DGEPS4.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum arată soția lui Gigi Becali, Luminița, la 56 ani. Familia omului de afaceri a impresionat la sfințirea bisericii din Pipera
Capital.ro
Europa primește un avertisment dur de la FMI. Rezervele s-ar putea epuiza, iar costurile vor exploda
Playtech.ro
Motivul pentru care mulți oameni poartă o minge de tenis cu ei atunci când călătoresc cu avionul. Până şi experţii recomandă trucul
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Gigi Becali: ”Ce să negociem, mă?”. Transferul la FCSB l-a marcat pe viață
MediaFlux
PAPARAZZI Primele imagini cu Andreea Bălan după nuntă! Artista, vaporoasă pe stradă alături de una dintre fete FOTO
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți