Băiatul de 3 ani, aflat în comă la Spitalul din Iaşi, a murit. Sora lui, victimă a aceluiaşi incendiu, a decedat zilele trecute

Băieţelul de trei ani, care se afla în comă la Spitalul din Iaşi, intoxicat cu fum după ce apartamentul în care locuia a luat foc, a murit. Sora lui, în vârstă de patru ani, a murit săptămâna trecută în urma aceluiaşi incendiu. 
Romania TV
22 ian. 2019, 13:53
Băiatul de 3 ani, aflat în comă la Spitalul din Iaşi, a murit. Sora lui, victimă a aceluiaşi incendiu, a decedat zilele trecute

Cei doi copii au murit după ce s-au jucat cu chibriturile în garsoniera în care locuiau cu părinţii, situată la demisolul unui bloc cu două etaje de pe strada Cuza Vodă, din municipiul Bacău. Salteaua patului din camera în care se jucau a luat foc, iar cei doi copii s-au intoxicat cu fum. 

Mama celor doi se afla în bucătărie, împreună cu fratele celor doi, un alt copil de 3 luni.

„Copiii de 3 ani şi 4 ani, un băiat şi o fetiţă, erau singuri în dormitor, s-au jucat cu chibriturile şi au dat foc la pat. Au fost degajări mari de fum de la salteaua patului, s-a creat panică şi în casă şi în bloc. Copilul de 3 luni a fost evacuat din primele momente, iar cei doi copii au fost găsiţi inconştienţi de echipele de căutare-salvare ale ISU, şi predaţi SMURD.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

La spital, fetiţa a făcut stop cardio-respirator şi a decedat.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„E o națională a Viitorului!” Reacția dură a Craiovei după ce Gică Hagi i-a lăsat pe Popescu și Baiaram în afara lotului României
Capital.ro
Impozit pe venit, CAS și CASS în 2026: Clarificări despre noile reguli fiscale
Playtech.ro
Alocația de stat nu se oprește automat la 18 ani. Cine poate primi banii în continuare și ce acte sunt necesare
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei bărbați și-au pierdut viața într-o comună din Apuseni, după ce s-au electrocutat. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte