Şcolile sunt închise vineri în toată ţara. Ministerul Sănătăţii cere măsuri împotriva gripei

Şcolile sunt închise vineri în toată ţara. Ministerul Educaţiei a decis suspendarea cursurilor în toate şcolile din ţară pentru ziua de vineri ca urmare a creşterii alarmante a numărului de îmbolnăviri de gripă. Şcolile vor fi închise şi joi, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, când profesorii au zi liberă, conform Codului Muncii. 
Romania TV
23 ian. 2019, 15:49
Şcolile sunt închise vineri în toată ţara. Ministerul Sănătăţii cere măsuri împotriva gripei

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a semnat un ordin prin care toate şcolile vor fi închise vineri, 25 ianuarie. Decizia a fost luată de Ministerul Educaţiei, la recomandarea Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre toate unităţile de învăţământ preuniversitar din ţară. 

„În data de 25 ianuarie 2019 se suspendă cursurile în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din România”, se anunţă în ordinul ministrului Educaţiei.

Ministerul Sănătăţii a informat miercuri Ministerul Educaţiei despre situaţia privind evoluţia infecţiilor gripale şi despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă, care constă în suspendarea cursurilor şcolare pentru data de 25 ianuarie, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Astfel, măsura a fost aprobată printr-un Ordin al ministrului Educaţiei, iar în contextul în care şi ziua de joi, 24 ianuarie, este declarată oficial zi liberă, „timp de patru zile copiii vor putea evita expunerea în colectivităţi”, precizează Ministerul Sănătăţii.

Conform raportărilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie a avut un caracter epidemic, numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat.

„Specialiştii au declarat a doua săptămână cu caracter epidemic. Conform raportărilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie a avut un caracter epidemic, la fel ca şi săptămâna anterioară acesteia. Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat. Conform specialiştilor, dacă şi cea de a treia săptămână consecutiv îşi va menţine caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă. Ministerul Sănătăţii a informat astăzi Ministerul Educaţiei Naţionale despre situaţia privind evoluţia infecţiilor gripale şi despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă, care constă în suspendarea cursurilor şcolare pentru data de 25 ianuarie. Această măsură a fost aprobată printr-un Ordin al ministrului Educaţiei Naţionale. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată oficial zi liberă, timp de patru zile copiii vor putea evita expunerea în colectivităţi”, se arată în comunicatul MS.

Potrivit ministrului Sănătăţii, autorităţile vor continua să supravegheze atent evoluţia gripei în toată ţara.

„Împreună cu Ministerul Educaţiei, vom continua triajul epidemiologic în unităţile de învăţământ săptămâna viitoare, odată cu reluarea activităţii în unităţile şcolare. Recomand părinţilor să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare, iar pe parcursul celor patru zile libere să evite expunerea copiilor în colectivităţi”, a declarat ministrul Sorina Pintea, citată în comunicat.

Măsurile de prevenire şi control demarate de Ministerul Sănătăţii săptămâna trecută, la debutul sezonului gripal, se menţin în perioada următoare.

Deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioadă limitată de timp se vor aplica punctual, subliniază sursa citată.

În urma analizei solicitărilor transmise de medicii de familie şi centralizate de Direcţiile de Sănătate Publică, MS a demarat procedurile pentru a achiziţiona suplimentar un număr de aproximativ 25.000 de doze de vaccin.

„Este îmbucurător faptul că persoanele din categoriile de risc au ales să se vaccineze în număr mai mare în acest sezon, astfel încât din cele 1.300.000 de doze achiziţionate iniţial de Ministerul Sănătăţii mai sunt la medicii de familie aproximativ 24.000. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, de aceea am decis să suplimentăm numărul de vaccinuri gripale pentru a oferi protecţie unui număr cât mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită. Vom urgenta procedurile de achiziţie şi estimăm că săptămâna viitoare poate începe distribuirea acestora către medicii de familie”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Specialiştii recomandă populaţiei, pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal, să consulte medicul de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică folosinţă sau tuse/ strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului); igiena adecvată a mâinilor în vederea reducerii răspândirii virusului; purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical; continuarea vaccinării antigripale; în funcţie de situaţia epidemiologică, unităţile sanitare sunt responsabile să limiteze accesul vizitatorilor în spitale, în special în secţiile cu risc crescut. 

Următoarea vacanţă a elevilor din învăţământ preuniversitar este programata pentru perioada 2-10 februarie 2019. 

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Topul celor mai mari salarii din companiile de stat. Cine sunt bugetarii care iau acasă aproape două milioane de lei
Capital.ro
Călin Georgescu a fost umilit: După ce semnezi controlul judiciar, nu se aude ruşinea, ci sunetul clopotelor
Playtech.ro
Unde este cel mai bine să pui termostatul în casă. Poziția care îți poate reduce factura la gaz cu până la 15%
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar