Viorica Dăncilă anunţă că Guvernul va da OUG pentru înlăturarea efectelor protocoalelor în justiţie

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a discutat cu liderii europeni și i-a informat despre faptul că Guvernul va emite OUG pentru înlăturarea efectelor protocoalelor secrete, ca urmare a deciziei Curții Constituționale.
Romania TV
25 ian. 2019, 09:05
Viorica Dăncilă anunţă că Guvernul va da OUG pentru înlăturarea efectelor protocoalelor în justiţie

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că este o „campanie de dezinformare împotriva ţării noastre” şi că, în întâlnirile avute cu oficiali europeni, a dat asigurări că respectarea drepturilor cetăţenilor, apărarea statului de drept şi asigurarea independenţei justiţiei „sunt în centrul preocupărilor noastre”. „Curtea Constituţională a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal care au viciat actul de justiţie, iar această situaţie trebuie îndreptată”, a spus Dăncilă.

„Trebuie să remarc cu mâhnire două aspecte: ne confruntăm cu o campanie de dezinformare despre România, din partea unor oameni politici, până la cel mai înalt nivel.

Am dat asigurări că Guvernul va milita pentru respectarea valorilor care asigură fundamentul Uniunii Europene. Vom milita pentru statul de drept, asigurarea independenței justiției, însă am transmis cu fermitate că cetățenii români trebuie să se bucure de libertăți care orice cetățean european. CCR a constatat că în justiție s-au folosit practici în afara legii și este nevoie să corectăm aceste lucruri„, a spus Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.

Citeşte şi Alina Gorghiu vrea să răstoarne Guvernul Dăncilă din prima zi a noii sesiuni parlamentare. Ea ameninţă cu moţiunea de cenzură

„Ne confruntăm cu o campanie de dezinformare împotriva ţării noastre, alimentată de oameni politici români, mergând până la cel mai înalt nivel. Acest lucru este inacceptabil. Ca prim-ministru, am considerat că am obligaţia să spun adevărul despre ţara mea în faţa oficialilor europeni. Am dat asigurări în toate întâlnirile pe care le-am avut că Guvernul va acţiona pentru respectarea valorilor şi principiilor care constituie fundamentul construcţiei europene. Respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, apărarea statului de drept şi asigurarea independenţei justiţiei sunt în centrul preocupărilor noastre”, a spus Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern de vineri.

Ea a adăugat că, în egală măsură, a transmis „cu fermitate că cetăţenii români trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca orice cetăţean european”.

„Curtea Constituţională a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal care au viciat actul de justiţie, iar această situaţie trebuie îndreptată. Aşa cum spunea şi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, drepturile cetăţenilor nu sunt negociabile, iar în această materie nu sunt acceptate compromisuri”, a spus Dăncilă.


Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat la România TV că ministerul a elaborat proiectul de OUG prin care se vor putea contesta sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal. Toader a susţinut că o opţiune similară există şi în cazul dosarelor bazate pe protocoalele secrete între Ministerul Public şi SRI.

Ministrul a precizat că este vorba despre o ordonanţă de urgenţă pentru „repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegale”, iar aceştia vor putea face contestaţie în anulare.

„Avem pregătită OUG pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnaţi de către complete nelegal constituite şi vor putea face contestaţie în anulare, repuşi fiind în termen prin ordonanţă, iar instanţa, în complet legal constituit, îi va judeca şi dacă vor fi vinovaţi, vor plăti”, a declarat ministrul Justiţiei, conform romaniatv.net.

Toader a menţionat că acest proiect va fi prezentat premierului Viorica Dăncilă, care va decide ce sa va întâmpla mai departe. Acesta a spus că ordonanţa de urgenţă privind posibilitarea depunerii contestaţiei în anulare de către cei care au fost condamnaţi de compelturile nelegal constituite de la ÎCCJ „e pregătită”, dar că nu decide el când va fi adoptat acest act normativ, precizând că „în cel mai scurt timp posibil”.

De asemenea, ministrul Justiţiei a mai spus că o varinată similară există şi în cazul dosarelor întocmite în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, asupra cărora s-a pronunţat Curtea Constituţională.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
La ce tehnică tradițională chineză a apelat un fotbalist de la Juventus pentru recuperare. Imaginea cu care și-a uimit fanii
Capital.ro
Legea pensiilor 2026. Obligații pentru românii care se pensionează. Ce se pune la dosar pentru Casa de Pensii
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Pensii 2026. Se dau 1000 de lei în plus pentru o categorie de pensionari, după adoptarea bugetului
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj