Mihai Şora: Analfabetismul emoţional, mai dezastruos decât analfabetismul funcţional

„Istoria contrafactuală nu a vindecat niciodată rănile istoriei reale, nu a așezat – în locul nechibzuinței – înțelepciunea și erudiția, nu a scos ororile omenești din cronologie, pentru a le înlocui cu fapta bună.

Istoria contrafactuală rămâne un exercițiu intelectual («c’est là son moindre défaut», ar spune fabulistul). Și totuși, mai mult decât gimnastica minții, ea poate fi o cale de înțelegere a suferinței celuilalt, a micimii, angoasei ori măreției acelui om: proiectându-te în locul lui, făcând-o în mod autentic, cu toată onestitatea de care dispui, ca și când te-ai vedea pe tine însuți în împrejurarea aceea, în clipa aceea de cumpănă.

Istoria contrafactuală presupune o înțelegere pe dinăuntru, în intimitatea ființei tale, a ceea ce îți este exterior. Acestei categorii singulare de înțelegere psihologii îi spun e m p a t i e; specialiștii în neuroștiințe o atribuie neuronilor-oglindă.

Într-o țară în care atâția oameni nu citesc (și nu simt nevoia s-o facă), într-o țară în care mulți dintre cei care citesc nu pricep propoziții simple, analfabetismul funcțional a devenit o pacoste și o primejdie nu atât pentru cel aflat în această condiție, cât mai ales pentru ceilalți oameni, cei cărora – prin funcția lui Stat, de pildă – analfabetul funcțional le decide soarta.

Alte articole

Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului reacționează dur după ce Călin Georgescu a citat, alături de George Simion, din Corneliu Zelea Codreanu: „Este inacceptabil ca persoane care exprimă admirație pentru personaje de factură fascistă să aspire la poziții de conducere”

Cele mai căutate cuvinte pe DEX după victoria lui Călin Georgescu: „legionar”, „suveranitate”, „antisemitism”, „rusofil”

Însă mai dezastruos decât analfabetismul obișnuit este ceea ce aș numi analfabetismul e m o ț i o n a l: cu pierderi uriașe pentru condiția umană, pentru ceea ce ne întemeiază ca ființe gânditoare, sensibile și responsabile. Băbuța neștiutoare de carte dar care, atunci când vede un om suferind, suferă odată cu el și, suferind, ia asupră-și suferința aproapelui, băbuța aceasta – Maria, Ioana, Gherghina – se află, pe scara umanității, cu mult peste școlitul la Sorbona, Oxford sau Moscova care trece nepăsător pe lângă suferința aproapelui, care poate vorbi în neștire despre durerea cuiva fără ca vorbirea lui să trimită și la altceva decât la vidul din spatele cuvintelor sale. Crimele și nenorocirile din istoria umanității nu apar (doar) din analfabetismul funcțional (ale cărui dezlănțuiri, calamități și grozăvii noi, românii, le vedem zilnic), cât mai cu seamă din analfabetismul emoțional, din absența oricărei forme de empatie față de rana, povara, nefericirea aproapelui.

Poate fi „corectat“ analfabetismul emoțional? 

Este greu de dat, în clipa de față, un răspuns tranșant. Neuroștiințele se află la început de drum, explorările creierului uman sunt încă sfielnice și nerelevante în fața misterului celor o sută de miliarde de neuroni pe care, în principiu, îi are orice om. Iar – dacă este adevărat că ființelor lipsite de empatie le este, de fapt, atrofiată o anumită porțiune a creierului, celebrul cortex insular (ceea ce, într-un fel oarecare, i-ar absolvi de răspundere pentru actele lor criminale) – atunci lucrurile sunt și mai complicate, și mai greu de așezat într-o schemă pedagogică. Nu ne rămâne decât să ne întoarcem la bătrânul Plutarh, care vedea, în creier, nu un bocal de umplut, ci un opaiț ce așteaptă să fie aprins.

În albumul „Ce-ai fi făcut dacă…?“ va fi vorba despre cum poate fi aprins fitilul din mințile noastre.
Vor fi aici oameni și împrejurări istorice concrete: prin multe dintre acestea am trecut, într-o viață de om, răspunzându-le așa cum m-am priceput și încercând să nu mă trădez pe mine însumi.

Vă invit și pe Dumneavoastră, dragi prieteni, să faceți câteva „exerciții“ de empatie, să încercați să vă proiectați – cu toată ființa voastră și cât mai sincer – într-o situație istorică dată, știind, totuși, că acolo, pe scaunul unde vă aflați, nu vă sunt puse în pericol nici poziția (socială, de pildă), nici viața.
Încercați această autoproiecție în spațiu și timp.
Veți descoperi multe despre voi înșivă.

Mihai Șora
București, 29 ianuarie 2019

***

Suntem în 1933, la Berlin. Hitler a ajuns de curând la putere, iar NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) răspândește teroare și violență pe străzi, pancarte și mesaje antisemite. Doi tineri din SA, detașamentul paramilitar al Partidului (Sturmabteilung), lipesc pe geamul unui magazin de haine afișe cu textul: „Deutsche! Wehrt Euch! Kauft nicht bei Juden!“, îndemnându-i deci pe germani „să se apere“ și „să nu cumpere de la evrei“.

Soldatul din stânga stă cu spatele, are picioarele desfăcute, pare sigur și mulțumit de el, întoarce capul spre colegul de trupă care, senin și relaxat, se uită spre stradă. Alături de cei doi tineri, o femeie bine îmbrăcată privește atentă geamul cu afișele și soldatul care le lipește. Nu i se poate desluși pe chip vreo reacție: nici uimire, nici aprobare, nici silă. În spatele ei, un bărbat în civil așteaptă ceva (un autobuz?).

Întrebare:
ce-ai fi făcut dacă ai fi fost – atunci! – în locul femeii?

P.S. Nu trebuie neapărat să răspundeți aici. Ajunge s-o faceți doar în gând. Însă, repet, încercați să fiți sinceri”, a propus Mihai Şora pe Facebook.