Incendiu puternic în Olt. Un bărbat a suferit arsuri grave

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din comuna Voineasa, a suferit arsuri pe mâini şi pe faţă în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.
Romania TV
16 feb. 2019, 19:24
Incendiu puternic în Olt. Un bărbat a suferit arsuri grave

Pentru stingerea incendiului au intervenit, timp de aproximativ patru ore şi jumătate, pompierii de la Garda Balş. La Voineasa s-a deplasat şi un echipaj SMURD, victima fiind preluată şi transportată la spital.

„În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta la acoperişul locuinţei şi la bunurile din două camere de locuit. Proprietarul locuinţei, în vârstă de 64 de ani, conştient, cu arsuri de gradul II şi III la faţă şi mâini, a fost transportat la UPU Slatina. Pentru lichidarea incendiului şi eliminarea efectelor negative, pompierii au acţionat aproximativ patru ore şi jumătate. Au ars acoperişul casei pe circa 40 de metri pătraţi, mobilier, textile, electronice şi electrocasnice din două camere de locuit”, a spus Băsăşteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit produs la o priză electrică, a mai precizat sursa citată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT