Premiile Cesar 2019. Filmul „Jusqu’a la garde”, marele câştigător al galei

Filmul "Jusqu'a la garde", regizat de Xavier Legrand, a fost marele câştigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2019, organizată vineri seară la Paris, unde această peliculă, un portret sumbru al unei familii dezbinate în urma unor acte de violenţă domestică, s-a impus la patru categorii de premii, informează site-ul revistei Variety.
Romania TV
23 feb. 2019, 06:37
Premiile Cesar 2019. Filmul

Cea de-a 44-a gală de decernare a premiilor Cesar a avut loc în sala Pleyel din Paris şi a fost difuzată în exclusivitate de postul de televiziune Canal+.

Evenimentul, considerat echivalentul francez al galei premiilor Oscar, a fost dedicat cântăreţului şi actorului Charles Aznavour, care a murit pe 1 octombrie 2018 la vârsta de 94 de ani.

Gala l-a avut ca prezentator principal – deţinătorul titulaturii de „maestru de ceremonii ” – pe actorul de comedie Kad Merad şi a fost prezidată de actriţa Kristin Scott Thomas.

Marele învingător al galei de vineri seară de la Paris a fost filmul „Jusqu’a la garde”, care a câştigat patru premii din 10 nominalizări. Această peliculă s-a impus la categoriile „cel mai bun film”, „cea mai bună actriţă în rol principal” (Lea Drucker), „cel mai bun scenariu original” (Xavier Legrand) şi „cel mai bun montaj”.

„Jusqu’a la garde”, debutul în lungmetraj al regizorului şi scenaristului Xavier Legrand, spune povestea unui băiat, Julien (interpretat de Thomas Gioria), care este obligat prin decizie judecătorească să îşi împartă timpul între locuinţele mamei sale (Lea Drucker) şi tatălui său (Denis Menochet) – pe care îl consideră un monstru violent -, în urma divorţului amar al părinţilor lui.

Acest film a avut premiera mondială în competiţia oficială a Festivalului de la Veneţia, unde a câştigat două premii, şi a fost selectat apoi în secţiunea competitivă Platform din cadrul Festivalului de la Toronto.

Un alt mare câştigător al galei de vineri seară de la Paris a fost filmul „The Sisters Brothers”, regizat de Jacques Audiard. Acest lungmetraj, coprodus de Mobra Films – casa de producţie a cineastului român Cristian Mungiu – şi filmat parţial în România, a câştigat tot patru trofee, impunându-se la categoria „cel mai bun regizor” (Jacques Audiard) şi trei categorii tehnice – „cel mai bun sunet”, „cea mai bună imagine” şi „cele mai bune decoruri”.

Jacques Audiard a câştigat premiul pentru regie şi la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Veneţia. Acest western, care reprezintă primul film al regizorului Jacques Audiard turnat în limba engleză, îi are în rolurile principale pe actorii John C. Reilly, Joaquin Phoenix şi Jake Gyllenhaal.

Premiul pentru cel mai bun actor a fost câştigat de Alex Lutz, protagonistul filmului „Guy”.

Premiile secundare de interpretare au fost atribuite actorilor Karin Viard („Les Chatouilles”) respectiv Philippe Katerine („Le Grand Bain”).

Premiul pentru scenariu adaptat a revenit în acest an filmului „Les Chatouilles”.

La categoria „cel mai bun film străin” s-a impus lungmetrajul „Shoplifters”, regizat de cineastul nipon Hirozaku Kore-Eda. Acest lungmetraj a câştigat trofeul Palme d’Or la ediţia din 2018 a Festivalului de la Cannes.

Pelicula „Sheherazade” a câştigat vineri seară trei premii Cesar: cel mai bun film de debut, cel mai bun actor debutant (Dylan Robert) şi cea mai bună actriţă debutantă (Kenza Fortas).

La categoria „cel mai bun lungmetraj de animaţie” s-a impus pelicula „Dilili a Paris”.

Premiul Cesar onorific, decernat pentru întreaga carieră, a revenit în acest an actorului, regizorului şi producătorului american Robert Redford, în timp ce premiul Cesar decernat de public (trofeu atribuit filmului cu cel mai mare număr de spectatori în Franţa în 2018) a revenit comediei „Les Tuche 3”. 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Cornel Dinu! Anunțul făcut de un apropiat: „Îl simți din voce. Nu este ușor”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
La ce foloseşte gaura din mânerul tigăilor: nu este pentru agăţat sau curăţat
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Tamaș a intrat prin video la emisiune și a lăsat mască pe toată lumea: ”Băi, nebunule, suntem în direct! Nu ești sănătos la cap, oprește-te”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde