Ministrul Transporturilor şi directorul general CNAIR: 180 de kilometri de autostradă, daţi în trafic până la sfârşitul anului

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, aflaţi în inspecţie joi pe şantierele loturilor 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda, au susţinut că, până la finele acestui an, vor fi daţi în trafic la nivel naţional 180 de kilometri de autostradă.
Romania TV
28 feb. 2019, 12:35
Ministrul Transporturilor şi directorul general CNAIR: 180 de kilometri de autostradă, daţi în trafic până la sfârşitul anului

Întrebat câţi kilometri de autostradă vor fi finalizaţi în acest an, ministrul Răzvan Cuc a declarat că, la momentul preluării mandatului, a găsit „deja o estimare” înaintată de către directorul general al CNAR, Narcis Neaga (de 180 de kilometri – n.r.), menţionând că, în general, preia informaţiile pe care i le prezintă acesta.

„Eu, personal, îl voi susţine cu tot ce pot eu ca să finalizăm numărul pe care domnul director Neaga şi l-a asumat. (…) Pe la jumătatea anului acesta, noi ne dăm seama după evoluţia stadiului fizic cum vom sta cu lucrările. Dacă nu se mişcă, veţi vedea şi rezilieri de contracte. (…) Estimarea, domnul Neaga a dat-o. (…) În general, noi preluăm ce spune directorul CNAIR”, a declarat ministrul Cuc, care a subliniat că cei 180 de kilometri sunt cei pe care Neaga i-a „promis”.

Răzvan Cuc a spus că estimarea include loturile 1 şi 2 Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4 Lugoj-Deva, precum şi Câmpia Turzii – Târgu Mureş.

La rândul său, directorul general al CNAIR a menţionat că estimarea de 180 de kilometri a fost făcută pe baza contractelor existente şi pe baza discuţiilor cu antreprenorii care au semnat noi contracte.

Neaga a susţinut că vor fi în trafic conectate până la sfârşitul anului autostrada Sebeş-Turda cu autostrada Transilvania, loturile 3 şi 4 Lugoj-Deva şi între Câmpia Turzii şi Târgu Mureş.

„De asemenea, mai mizăm pe o parte din Predeal – Cristian, unde mai sunt cam 10 kilometri, cu drum de legătură cu tot”, a adăugat directorul general al CNAIR.

În altă ordine de idei, ministrul a anunţat că, din 23 martie, săptămânal, sâmbăta, va organiza o conferinţă de presă în care va prezenta evoluţia lucrărilor de pe şantiere.

„Voi petrece foarte puţin timp în minister şi foarte mult timp în şantiere, tocmai pentru a vedea exact cum evoluează lucrările la faţa locului. (…) Cred că trebuie o transparenţă foarte mare în ceea ce privesc lucrările de infrastructură din România şi, poate, ăsta a fost un lucru pe care eu nu l-am făcut tocmai bine în primul mandat, în sensul că, deşi veneam pe şantier, trebuia să prezentăm un ritm săptămânal. I-am zis domnului director, începând cu 23 martie, voi ţine în fiecare sâmbătă, câte o oră, o conferinţă de presă despre evoluţia lucrărilor de pe şantiere”, a spus Răzvan Cuc. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT