Ce rezerve de apă deţine România. Câţi metri cubi de apă are fiecare român anual

Resursele de apă de care dispune România se ridică la 40 de miliarde de metri cubi, echivalentul a 1.700 metri cubi pentru fiecare persoană pe an, ţara noastră fiind relativ săracă în acest sens, a declarat, marţi, directorul general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), Victor Sandu, într-o conferinţă de specialitate.
Romania TV
19 mart. 2019, 09:45
Ce rezerve de apă deţine România. Câţi metri cubi de apă are fiecare român anual

„Pentru Administraţia Naţională ‘Apele Române’, Ziua Mondială a Apei nu este numai un eveniment anual, ci este un prilej de a marca importanţa activităţii noastre, având în vedere că eforturile noastre sunt permanent concentrate în scopul asigurării resurselor de apă pentru toate folosinţele, precum şi pentru protejarea acestei resurse. Astfel, Administraţia Naţională ‘Apele Române’ realizează managementul integrat al resurselor de apă din punct de vedere cantitativ şi calitativ, având ca bază legislaţia naţională şi europeană din domeniul apelor. Astăzi, miliarde de oameni trăiesc încă fără surse sigure de apă şi se depun eforturi susţinute pentru ca gospodăriile, şcolile, locurile de muncă, fermele sau fabricile să supravieţuiască şi să prospere (…) Şi România este relativ săracă în resurse de apă, resursele disponibile fiind de 40 miliarde mc şi 1.700 mc/persoană/an”, a afirmat Victor Sandu.

Oficialul ANAR a spus că, în prezent, ANAR se află în proces de implementare a Planului Naţional de Management actualizat, la nivel de bazine şi spaţii hidrografice.

„Accesul la apă reprezintă pilonul de bază al sănătăţii publice şi, prin urmare, această resursă este esenţială pentru dezvoltarea durabilă şi pentru o lume stabilă şi prosperă. La nivel global, nu putem progresa ca societate, atât timp cât un asemenea număr însemnat de oameni trăiesc fără o sursă sigură de apă. În cadrul instituţiei noastre, activităţile pentru implementarea prevederilor Directivei Cadru Apă şi a altor directive în domeniul apelor reprezintă provocări importante pentru asigurarea gestionării resurselor de apă. În contextul dezvoltării durabile, Administraţia Naţională ‘Apele Române’ se află, în această perioadă, în proces de implementare a Planului Naţional de Management actualizat – Sinteza Planurilor de Management actualizate la nivel de bazine/spaţii hidrografice. Aceste Planuri şi programele lor de măsuri sunt principalele instrumente legale şi tehnice pentru asigurarea stării bune a apelor de suprafaţă şi subterane, în special prin reducerea poluării organice, poluării cu nutrienţi, poluării cu substanţe periculoase provenite din aglomerările umane, activităţile industriale şi agricole (…)”, a menţionat Victor Sandu.

Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a organizat, marţi, la Academia Română, simpozionul cu tema „Apă pentru toţi. Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, eveniment dedicat Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită pe data de 22 martie.

Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day) (rezoluţia 47/193).

Obiectivul marcării acestei zile este acela de a sensibiliza, atât potenţialul pentru o cooperare extinsă, cât şi răspunsurile la provocările cu care se confruntă managementul resurselor de apă, având în vedere creşterea cererii de acces la apă şi la serviciile în domeniu.

În 2013, a fost marcat Anul internaţional pentru cooperare în domeniul apei, proclamat de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 65/154, la 11 februarie 2011.

România va organiza, în perioada 21-22 martie, la Palatul Parlamentului, Conferinţa ministerială în domeniul apelor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Răsturnare de situație! Mihai Stoica, vești extraordinare înainte de FCSB – Rapid: revenire spectaculoasă! Update Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc în România. Persoanele obligate să obțină certificat de calificare profesională. E valabil doar 4 ani
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”