Demisii din PSD, anunţuri dure pe Facebook după „dansul cu pinguinul”: „Sunt 18 ani de activitate în PSD. Voi demisiona!”

Vicepreședintele PSD Călărași Răzvan Meseșanu a anunţat că demisionează din partid după un scandal intern, gestul acestuia fiind precedat de demisiile a doi consilieri municipali PSD.
Romania TV
19 mart. 2019, 19:27
Demisii din PSD, anunţuri dure pe Facebook după

După alegerile din 10 martie pentru șefia PSD Călărași, cursă câștigată de Iulian Iacomi, în organizația județeană au început să apară demisii. Doi consilieri municipali ai partidului, Alexandru Chiriţă şi Denisa Ciulinaru, au demisionat din Consiliul Local Călărași. Ei au spus că nu se mai regăsesc în noua linie impusă de proaspăta conducere.

Demisiile vin după ce noul lider județean PSD a acuzat faptul că unii membri din organizație „dansează pinguinul” cu PNL.

  • Eu sunt primar din 2000, am câștigat Dor Măruntul, am câștigat Lehliu Gară, am câștigat parlamentarele, m-am întors din nou la Lehliu Gară, am câștigat din nou alegerile. Ce vină avem noi, că dumneavoastră, la Călărași, candidații pe care îi avem noi pentru funcția de primar și consilieri locali nu câștigați, plus de asta mai dansați și pinguinul cu PNL-ul”, le-a spus Iulian Iacomi colegilor de partid

De asemenea, vicepreședintele PSD Călărași Răzvan Meseșanu a anunțat, marți, pe Facebook, că demisionează din PSD din cauza unor „atitudini care au intrat în conflict cu principiile mele de viaţă”. El vorbește și de „puroiul politicii româneşti”.

Postarea lui Meseșanu:

Sunt 18 ani de activitate în PSD. Voi demisiona!

Atât din funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Călăraşi, cât şi din cea de membru.

Fac acest gest cu tristeţe şi după o lungă perioadă de gândire. N-am putut trece peste anumite atitudini care au intrat în conflict cu principiile mele de viaţă, cu viziunea mea despre unde trebuie să opreşti compromisurile în politică.

Ipocrizia, refuzul de a recunoaşte greşelile, nemaivorbind de încercarea de a le şi elimina, părerea contrară interlocutorului ca dovadă a adversităţii ce i-ai purta-o acestuia, oameni potriviţi pe locuri nepotrivite, sunt elemente care m-au determinat la semnalul de azi.

Până la un punct s-ar putea spune că am fost părtaş la ele; da, aşa este. Nu mă pot dezice de partidul care mi-a oferit susţinere pentru o serie de funcţii în administraţie şi nici nu încerc s-o fac; spun doar că sunt oameni în acest partid care luptă de prea mult timp în interior, încercând, fiecare după pregătire, experienţă să arate că se mai şi greşeşte; în acest moment apare puroiul politicii româneşti: se încearcă ori marginalizarea individului, ori excluderea sa.

Nu suportăm să auzim şi să acceptăm şi alte păreri decât ale noastre. Când se va remedia acest aspect, societatea se va însănătoşi. Dacă formulezi ideile în afară, eşti contra partidului, ai fraternizat cu adversarul şi tot aşa…

Nu accept să mai intru în aceeaşi “oală” cu toţi cei care gafează, însă mă voi mândri că am fost coleg cu toţi cei care au suportat. Iar pe aceştia din urmă îi îndemn să se gândească bine dacă merită s-o mai facă! Sunt pregătit însă, să răspund pentru ale mele!

Am încercat să fiu un mesager mai curajos al celor care gândesc la fel ca mine, dar, din anumite motive, nu au avut cum să îşi exprime opiniile. Cei care mă cunosc ştiu că nu mint şi că nu confund recunoştinţa cu slugărnicia. Membrii simpli, cei care aleargă pe străzi în campanii şi-i fac”mari” pe exponenţii politici-de la toate partidele-sunt, încă, masă de manevră. Mi-ar plăcea să fie respectaţi, ascultaţi şi să li se încerce rezolvarea problemelor în perioada de 4 ani dintre alegeri şi nu să li se mimeze prietenia cu o lună-două înainte de campanie.

Probabil voi fi atacat de către aceia care se simt vizaţi de reproşurile mele, interne sau publice, actuale sau foste. Voi milita însă pentru valorile în care cred sub o altă formă.

Le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit, care mi-au fost alături şi care au înţeles că am fost tot timpul o voce a celor care consideră că trebuie să existe o limită în toate. Chiar şi în politică, sau mai ales în politică!”.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Victor Angelescu a dat cele mai noi detalii despre primul transfer al verii la Rapid: „Am primit rezultatele. O să arate bine”
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii de case și terenuri. Ce trebuie să faci după vânzare, moștenire sau donație. Fără aceste documente, Cartea Funciară nu poate fi modificată
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți