Andronescu: După primul semestru al clasei pregătitoare vom face o ANALIZĂ

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, sâmbătă, la Craiova, referitor la clasa pregătitoare, că după primul semestru se va face o analiză "cu puncte tari şi puncte slabe", pentru a se decide dacă această clasă rămâne la şcoală sau revine la grădiniţă.
Romania TV
29 sept. 2012, 15:30
Andronescu: După primul semestru al clasei pregătitoare vom face o ANALIZĂ

Ecaterina Andronescu s-a întâlnit, sâmbătă dimineaţă, la Craiova, cu educatoarele din judeţul Dolj, cu care a discutat despre problemele clasei pregătitoare. Ministrul a declarat apoi, într-o conferinţă de presă, că în mai multe zone din ţară clasa pregătitoare a început cu multe probleme.

„Sunt şcoli care nu au avut spaţii adecvate şi care au sacrificat laboratoarele de fizică, de chimie sau de biologie, au sacrificat cancelaria, au sacrificat sala de sport, divizând-o în mai multe spaţii pentru clasa pregătitoare şi sunt şcoli unde clasa pregătitoare a fost organizată pe coridorul şcolilor. Deci pentru asemenea situaţii, noi va trebui să găsim soluţii. Sunt anormale aceste situaţii şi ar fi trebuit, în mod normal, înainte de a se lua decizia de a se transfera clasa pregătitoare la şcoala primară sau gimnazială sau şi gimnazială, ar fi trebuit să avem un studiu de impact care să prezinte foarte clar starea infrastructurii şi capacitatea infrastructurii de a asimila această clasă pregătitoare„, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei a precizat că are o listă cu toate problemele apărute la clasa pregătitoare pentru fiecare şcoală.

Ecaterina Andronescu a spus că după primul semestru se va face o analiză pentru a se stabili dacă se menţine clasa pregătitoare la şcoală şi anul următor sau revine la grădiniţă.

„Am luat decizia, ca după primul semestru, să facem o analiză, cu puncte tari şi puncte slabe. Evident că, de la doamnele educatoare semnalul este clar: clasa pregătitoare ar trebui să rămână în grădiniţă. Sunt foarte multe argumente în favoarea acestei opţiunii pe care doamnele educatoare au exprimat-o: faptul că într-o şcoală avem elevi de 18 ani şi copii de cinci ani şi jumătate, nu este cea mai fericită situaţie când ies în pauză şi unii şi alţii. De aceea, eu cred că această analiză ne va duce în situaţia să putem lua o decizie corectă, pentru că, după opinia mea, să greşeşti, poate fi acceptat, dar să perseverezi diabolic, nu cred că trebuie să facem lucrul acesta”, a declarat Ecaterina Andronescu.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a refuzat Arabia Saudită și FCSB: decizia antrenorului după oferta lui Gigi Becali
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte