Ce mesaje a primit PF Daniel la 5 ani de la întronizare din partea lui Ponta şi a lui Zgonea

PF Daniel a fost felicitat duminică, la 5 ani de patriarhat, prin mesaje de la preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, dar şi personal, de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi cel al Academiei Române, Ionel Haiduc, toţi urând sănătate şi apreciind dinamizarea BOR.
Romania TV
30 sept. 2012, 14:36
Ce mesaje a primit PF Daniel la 5 ani de la întronizare din partea lui Ponta şi a lui Zgonea

Aniversarea celor cinci ani de la întronizarea Preafericitului Părinte ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a început prin săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală, urmată de slujba de Te Deum pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu.

În continuare, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, au fost citite mesaje oficiale din partea autorităţilor statului.

În mesajul său, preşedintele Românie, Traian Băsescu, l-a felicitat pe PF Daniel pentru tot ceea ce a realizat în aceşti cinci ani, care au insuflat un nou dinamism Bisericii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a transmis un mesaj în numele Parlamentul României. El l-a felicitat pe PF Daniel, afirmând că are o consideraţie deosebită faţă de activitatea impresionantă pe care Patriarhul a depus-o în cei cinci ani, nu numai în domeniul diplomatic şi administrativ, ci şi în cel pastoral, pentru a avea a o biserică dinamică, sensibilă la schimbările şi la criza prin care trece societatea astăzi.

„Considerăm că rezultatete păstoririi dumneavoastră ne dau speranţa că proiectele mari ale BOR pot continua cu acelaşi dinamism”, a mai spus Zgonea.

PS Ciprian Câmpineanu a dat citire mesajului premierului Victor Ponta, în care acesta a urat Patriarhului BOR sănătate, lumină şi ani mulţi, exprimându-şi admiraţia, recunoştinţa şi afecţiunea pentru tot ceea face PF Daniel pentru Biserica naţională ortodoxă.

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a spus că instituţia pe care o conduce este „onorată să aibă printre membrii ei de onoare pe PF Daniel şi priveşte cu respect tot ceea ce face în slujba Bisericii, culturii, românilor Întâistătătorului BOR” şi i-a urat lui PF Daniel mulţi ani sănătoşi. „Să vă vedem cât mai des, când puteţi, printre noi, în Academia Română”, i-a mai spus Haiduc partriarhului.

Ultimul mesaj a fost cel rostit de prof. dr. Maria Voinea, prorector al Universităţii Bucureşti, care s-a referit la cuvântul de învăţătură al PF Daniel, spus după citirea pericopei evanghelice de duminică. „Am rămas în suflet cu mesajul că trebuie să ne iubim nu doar aproapele, ci şi pe duşmanul nostru. Este un mesaj de pace şi armonie. Vă mulţumim pentru tot ceea ce faceţi pentru Facultatea de Teologie şi vă asigur de respectul întregii comunităţi universitare”, a spus Voinea.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit tuturor prezenţi sau care au trimis mesaje, precum şi pentru florile trimise, spunând că acestea sunt simbolul gândurilor bune şi al Binecuvântării Lui Dumnezeu. „Cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru continuarea lucrărilor începute. Avem nevoie de mai multă conlucrare, armonie înţelegere. Bucuria este semnul că nu suntem singuri”, a mai spus PF Daniel.

La festivitate au participat şi primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, şi cel al sectorului 5, Marian Vanghelie, în aria administrativă a căruia se construieşte Catedrala Nemului şi care a ajutat la obţinerea avizelor necesare, după cum a precizat Patriarhul. „Primăria şi Patriarhia au obligaţie imediată faţă de popor”, a mai spus PF Daniel.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Jucătorii au refuzat să se antreneze! Mesaj fără precedent al șefilor pe grupul de WhatsApp: „Cine vrea, e așteptat să rezilieze”
Capital.ro
Avertizare meteo de ultimă oră! Ploi abundente și rafale de până la 90 km/h. Ce regiuni sunt vizate
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O cabană din stațiunea Straja a fost cuprinsă complet de foc
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România