Stanişev îl va susţine pe Ponta în campania pentru parlamentarele din România

Noul preşedinte al Partidului Socialist European (PES) Serghei Stanişev a promis sâmbătă că se va implica în campania pentru alegerile legislative din 2012 din România pentru a-l susţine pe premierul român Victor Ponta.
Romania TV
30 sept. 2012, 15:00
Stanişev îl va susţine pe Ponta în campania pentru parlamentarele din România

De asemenea, Hannes Swoboda, preşedintele Socialiştilor şi Democraţilor în Parlamentul European (PE), a declarat că a venit vremea ca România să îşi facă auzită vocea în Uniunea Europeană (UE), potrivit postului bulgar de radio Darik.

„Sunt ferm convins că Partidul Social-Democrat (PSD) condus de către Victor Ponta a urmat o politică foarte bună în ultima lună şi că acesta este lucrul care contează pentru cetăţenii României, pentru că am văzut multă suferinţă în timpul guvernării de dreapta a preşedintelui Traian Băsescu”, a declarat Stanişev, relatează site-ul Novinite.com.

„Eu cred că realizarea unei protecţii sociale şi o reducere, în paralel, a deficitului bugetar este un rezultat foarte bun pentru o perioadă de doar o lună. Eu cred că programul socialist va fi apreciat de către alegătorii români”, a adăugat el. Într-o conferinţă de presă comună cu Ponta şi Swoboda la Bruxelles, Stanişev a anunţat că el şi alţi lideri de partid vor participa la campania pentru alegeri legislative din România şi i-a urat succes lui Ponta în misiunea sa.

În schimb, Swoboda a sugerat că populaţia României a oferit un semnal clar că este interesată de schimbare la alegerile locale din iunie, adăugând că este optimist în legătură cu faptul că se va întâmpla acelaşi lucru şi la alegerile parlamentare din decembrie.

„România este una dintre cele mai mari ţări din UE, dar vocea ţării nu prea a fost auzită înainte ca acest Guvern să vină la putere. A venit vremea ca acest lucru să se întâmple”, a subliniat politicianul austriac.

Alegerile parlamentare din România au fost stabilite pentru 9 decembrie, iar sondajele de opinie arată că Uniunea Social-Liberală (USL) se bucură de susţinerea a aproximativ 50% dintre alegători.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Victor Angelescu, reacție oficială: „Nu s-a discutat cu Dan Șucu despre trecutul, prezentul sau viitorul lui Daniel Pancu la Rapid!”. S-a hotărât soarta lui Andrei Șucu. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT