CCR va discuta pe 29 mai sesizarea preşedintelui Iohannis pe Legea de modificare a unor acte normative în domeniul educaţiei

Curtea Constituţională urmează să discute pe 29 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, au precizat marţi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Romania TV
02 apr. 2019, 13:02
CCR va discuta pe 29 mai sesizarea preşedintelui Iohannis pe Legea de modificare a unor acte normative în domeniul educaţiei

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă către CCR în urmă cu o zi.

„Ţinând cont de faptul că forma legii transmise la promulgare este una ulterioară procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528/17 iulie 2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 676 din 3 august 2018) şi având în vedere faptul că Parlamentul a adoptat o serie de reglementări care sunt contrare şi excedează limitelor deciziei menţionate, considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie”, susţine şeful statului în sesizare, precizând că Parlamentul i-a transmis această lege în vederea promulgării pe 23 martie.

El aminteşte că în iunie anul trecut a sesizat această lege la CCR. Şeful statului menţionează în sesizare că decizia CCR a avut ca efect redeschiderea procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia instanţei constituţionale.

„Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528/2018, Parlamentul a eliminat unele texte, a adăugat unele noi şi a operat modificări, fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi, în mod evident, contrar soluţiei dispuse de către instanţa constituţională. Examinând legea adoptată de Parlament în forma retrimisă la promulgare, reiese că anumite texte din legea critică au fost eliminate, deşi acestea au fost declarate constituţionale, altele au fost modificate, deşi acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate, iar altele au fost introduse fără ca acestea să aibă vreo legătură cu forma iniţială a legii sau să se fi regăsit în conţinutul său, aşa cum aceasta a fost supusă controlului de constituţionalitate”, arată Iohannis în sesizare.

Şeful statului precizează că în varianta iniţială legea prevedea că centrele de formare continuă în limbile minorităţilor naţionale se organizează cu personalitate juridică, iar forma retransmisă la promulgare stabileşte că acestea sunt persoane juridice. El arată că Parlamentul a eliminat sintagma „structură” din textul referitor la această prevedere, menţionând că legislativul nu avea deschisă calea reexaminării acestor dispoziţii.

Preşedintele Iohannis indică faptul că lipsesc unele prevederi asupra cărora CCR a decis că sunt constituţionale, respectiv cele de la art. I pct. 1 referitoare la modificarea art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011. În acest caz, şeful statului spune că Parlamentul şi-a depăşit limitele reexaminării.

„Considerăm că, în acest mod, legea a fost adoptată cu ignorarea celor statuate prin Decizia nr. 528/2018 şi prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, înfrângând în acest mod voinţa instanţei de contencios constituţional. Astfel, legea s-a adoptat prin înlăturarea efectului deciziei instanţei constituţionale, care este unul obligatoriu, inclusiv pentru legiuitor. Considerentele şi dispoziţiile obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale se impun cu aceeaşi forţă juridică tuturor subiectelor de drept. De aceea, ţinând cont de aceste argumente, cât şi de cele anterior expuse, considerăm că legea criticată a fost adoptată şi cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie”, spune şeful statului.

El atrage atenţia că Parlamentul a adăugat noi puncte prin care se prevăd dispoziţii privind condiţiile în care cadrele didactice titulare pot participa la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate prin transfer, privind realizarea detaşării la cererea personalului didactic titular, precum şi dispoziţii referitoare la normarea orelor în statul de personal pentru profesorii din învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale. Şi în acest caz, preşedintele Iohannis consideră că Parlamentul a depăşit limitele stabilite prin decizia Curţii Constituţionale.

„Observăm faptul că, în cazul de faţă, în ceea ce priveşte legea retrimisă la promulgare, instanţa constituţională a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate cu o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unora dintre dispoziţiile legii în raport cu criticile formulate, ceea ce a impus reluarea procedurii de dezbatere legislativă, în condiţiile şi limitele fixate prin decizia instanţei constituţionale, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, considerăm că legea supusă controlului de constituţionalitate, prin prezenta solicitare, s-a adoptat cu nesocotirea celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 528/2018. De aceea, subliniem că este esenţial ca instanţa constituţională să procedeze la soluţionarea definitivă a acestei situaţii şi să constate neconstituţionalitatea acestei legi în ansamblu, fără posibilitatea Parlamentului de a o mai reexamina”, spune Iohannis în sesizare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Alocația după 18 ani. Copiii majori care mai primesc bani de la stat în 2026. Condiția obligatorie prevăzută de lege
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat