Cum motivează Vasile Cepoi DEMISIA din Ministerul Sănătăţii

Vasile Cepoi şi-a dat luni demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii, după ce a fost acuzat de ANI că a beneficiat de contracte cu fonduri europene pe vremea când era şeful Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.Interimatul va fi asigurat de premierul Victor Ponta, iar subsecretarul de stat Raed Arafat va prelua atribuţiile administrative.
Romania TV
02 oct. 2012, 11:55
Cum motivează Vasile Cepoi DEMISIA din Ministerul Sănătăţii

„Mi-am dat demisia pentru a proteja familia şi pentru a nu expune Ministerul Sănătăţii şi Guvernul la o ştirbire a imaginii, la afectarea imaginii pentru nişte acuze care nu au fost dovedite, dar pentru care am fost hărţuit zi de zi. Articolul 12C din legea 78/2000 nu există. Este articolul în baza căruia sunt eu acuzat că am săvârşit nu ştiu ce infracţiune. E greu să mă simt vinovat atâta vreme cât baza legală în care sunt eu acuzat nu există. Nu am putut să aflu foarte clar de ce sunt acuzat. Un alt motiv pentru care am demisionat este că în aceste condiţii de tensiune nu aş fi putut duce la capăt obiectivele din programul de guvernare. Premierul mi-a acordat în continuare încredere pentru a coordona acţiunile pe care le-am început, în primul rând proiectul de lege şi apoi încă alte obiective din programul de guvernare”, a declarat Vasile Cepoi, căruia Victor Ponta i-a propus să devină consilier de stat al primului-ministru pe probleme de sănătate.

Întrebat cine va fi înlocuitorul lui la Ministerul Sănătăţii, Cepoi a răspuns că nu ştie şi că este o decizie a primului-ministru. „Poate să fie decât primul-ministru sau un alt ministru”, a completat Cepoi.

Despre „moştenirea” pe care i-o lasă celui care va prea conducerea Ministerului Sănătăţii, Cepoi a spus: „un număr de proiecte care sunt aproape de finalizare, rezolvarea problemei Institutului Cantacuzino, realizarea unui memorandum pentru pornirea construirii a cel puţin patru spitale regionale de urgenţă în această etapă, un proiect de reducere a cheltuielilor energetice, eficientizarea energetică a spitalelor, proiectul de lege, contractul cadru pe anul viitor şi celelalte, dar nu voi fi departe de realizarea acestor proiecte, mă voi implica direct de pe poziţia pe care o am acum”.

Guvernul ar putea fi vizat de o nouă remaniere guvernamentală, informează România TV. Liberala Mariana Câmpeanu ar urma să fie înlocuită de la Ministerul Muncii cu social-democratul Alexandru Athanasiu. La Ministerul Sănătăţii, fotoliul rămas liber după demisia lui Vasile Cepoi ar putea fi ocupat de liberalul Eugen Nicolăescu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR