Primarul din Râmnicu Vâlcea a dat în judecată statul român şi cere despăgubiri de 10,5 milioane de euro

Mircia Gutău, primarul Râmnicului, a deschis vineri acţiune în instanţă împotriva statului român, solicitând daune morale şi materiale pentru "suferinţa şi umilinţa" la care ar fi fost supus în cei peste 12 ani în care a fost implicat în procese.
Romania TV
12 apr. 2019, 20:22
Primarul din Râmnicu Vâlcea a dat în judecată statul român şi cere despăgubiri de 10,5 milioane de euro

Avocatul Octavian Fieroiu a precizat, pentru Agerpres, că acţiunea a fost deschisă la Tribunalul Vâlcea şi că se cer despăgubiri de 10,5 milioane de euro, daune morale şi materiale pentru „suferinţa şi umilinţa” la care a fost supus primarul Gutău în cei peste 12 ani de procese.

„S-au cerut 500.000 de euro daune materiale şi 10 milioane de euro daune morale pentru cei 12 ani şi circa 4 luni pe care i-a petrecut Mircia Gutău prin procese şi prin puşcăriile patriei. Sigur, este o apreciere relativă şi subiectivă, o cvasirecuperare a prejudiciului creat, cuantificabil în salariile şi celelalte beneficii de care a fost lipsit în perioada detenţiei, în cheltuielile pe care le-a făcut pentru angajarea unui avocat calificat, pentru cazare, pentru transport la organele de urmărire penală şi la instanţele de judecată şi alte multe cheltuieli, pentru că au fost ani de procese la instanţele din ţară şi inclusiv la CEDO”, a declarat Fieroiu.

El a menţionat că acţiunea deschisă vineri este doar pe latură civilă, împotriva procurorilor de caz şi a judecătorilor care au dat sentinţa de condamnare urmând să facă plângere penală, dorinţa lui Mircia Gutău fiind ca toţi cei vinovaţi de cazul lui „să plătească”.

„Eu i-am lăsat mână liberă avocatului, pentru că am mare încredere în dumnealui. Aştept decizia judecătorilor în acest proces ş, indiferent de cât va dura el, doi, trei ani, mă aştept ca statul român să se îndrepte împotriva celor vinovaţi, pentru că ei trebuie să răspundă. De la denunţător, la procurorii de caz şi la judecătorii care au dat condamnarea, fiecare trebuie să răspundă pentru greşelile pe care le-a făcut. Indiferent de suma care a fost calculată ca despăgubire, vă spun că nimic nu echivalează cu suferinţa mea şi a familiei mele în aceşti peste 12 ani. Eu sunt unul dintre cei norocoşi pentru că am apucat să prind şi achitarea. Cred că sunt şi alţii ca mine care nu au avut norocul acesta, de aceea îmi doresc ca cei vinovaţi să plătească şi ceea ce am păţit eu să nu mai păţească şi alţii”, a declarat, pentru Agerpres, primarul Mircia Gutău.

În ianuarie 2010, Gutău a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare, într-un dosar în care a fost acuzat de procurorii DNA că a pretins de la un denunţător, acţionar majoritar al unei societăţi comerciale, suma totală de 50.000 euro, atât în mod direct, cât şi prin intermediul viceprimarului Nicolae Dicu, pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea. Gutău a fost eliberat condiţionat în septembrie 2011.

În noiembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil şi în aprilie 2018 Instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, Gutău fiind achitat definitiv în luna octombrie a anului trecut.

Gutău a candidat la alegerile locale din 2016 la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea pe listele Partidului Ecologist Român, câştigând un nou mandat. El a fost primar în Râmnicu Vâlcea şi între 2004 şi 2010. 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Povestea bunicuței de 86 de ani de pe lista Poliției Române cu cei mai periculoși infractori. Cum a ajuns tanti Zamfira să fie dată în urmărire
Capital.ro
Dezvăluirea momentului. Acum s-a aflat ce a făcut Călin Georgescu în timpul pandemiei
Playtech.ro
Transferul pensiei din Italia în România. Cum se calculează anii lucrați in străinătate
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
Adevărul despre fotbalistul Horia Ivanovici. Prietenul său din copilărie a dezvăluit totul: ”Băi, lasă-mă în pace!”
MediaFlux
Ce înseamnă recesiunea tehnică pentru România. Afectează fiecare persoană și firmă
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat