Veşti bune pentru angajaţii CFR. Ceferiştii vor primi concedii mai lungi, vacanţe decontate şi se vor putea pensiona mai repede

Personalul feroviar devine categorie specială de bugetari. Aceştia vor beneficia de concediu de odihnă mai lung, li se decontează vacanţele şi pot ieşi la pensie mai repede.
Romania TV
08 mai 2019, 09:01
Veşti bune pentru angajaţii CFR. Ceferiştii vor primi concedii mai lungi, vacanţe decontate şi se vor putea pensiona mai repede

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marţi, 7 mai, proiectul de lege privind statutul personalului feroviar, a anunţat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Printre prevederi se numără reducerea cu cinci ani a vârstei standard de pensionare, măsură care ar urma să se aplice din 2021, potrivit  Feredaţiei Mecanicilor de Locomotivă.

„Acest vot este expresia eforturilor tuturor angajaților din calea ferată de la primul angajat până la top managementul companiilor din transportul feroviar. Este rezultatul dialogului permanent pe care l-am promovat cu liderii sindicali, patronate și administrație”, a adăugat ministrul Transporturilor.

El a menţionat că de astăzi, mai sunt câteva etape și Statutul va fi publicat în Monitorul Oficial.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege privind Statutul Personalului Feroviar (Pl-x 37/2017) cu 203 voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 86 de abțineri. Documentul urmează să fie înaintat președintelui României pentru promulgare.

În urma dezbaterilor anterioare din Comisia de de Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților, articolul care reglementează reducerea cu 5 ani a vârstei standard de pensionare pentru personalul feroviar a trecut, urmând să se aplice din anul 2021. La acest articol, stagiul obligatoriu de cotizare a fost stabilit la 30 de ani, potrivit Feredaţiei Mecanicilor de Locomotivă.

De asemenea, articolul care stabilește coeficienții de ierarhizare în funcție de nivelul de studii a trecut într-o formă similară cu cel propus de sindicalişti și preluat din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Ramurii Transporturi 2008-2010 (art.41).

Articolul care prevedea reducerea cu 10 ani a vârstei de pensionare pentru funcțiile cu responsabilități în siguranța circulației a fost înlocuit cu un articol care dă posibilitate Guvernului să încadreze, prin hotărâre, noi funcții din calea ferată în grupe de muncă (specială și deosebită), în urma unor determinări.

BENEFICIILE PERSONALULUI FEROVIAR
– scade vârsta de pensionare
*concediu de odihnă de minimum 24 de zile pe an
* salariu compensatoriu în cuantum de minimum 5 salarii medii
* primesc locuinţă de serviciu, protocol
* li se decontează 50% din cheltuielile de concediu dar nu mai mult de 3 salarii minime pe ţară (asta înseamnă aproximativ 6.000 de lei în condiţiile în care bugetarii au 1450 lei voucher)
*să beneficieze de voucher de vacanţă, tichete de masă,
* ajutoare materiale de paşte, crăciun sau Ziua feroviarului

SURSA: statutul personalului feroviar

CFR Călători merge în pierdere

CFR Călători estimează pierderi de peste 430 de milioane de lei anul acesta. În proiectul privind bugetul de venituri și cheltuieli al companiei sunt prevăzute și fonduri consistente, însă nu pentru investiții, ci pentru… reparații: peste 800 de milioane de lei.

Anul acesta, compania de stat CFR Călători mizează pe venituri totale de 2,1 miliarde de lei: „Față de realizările anului 2018, veniturile totale programate în anul 2019 sunt reduse cu 1,25%, iar cheltuielile totale sunt majorate cu 13,06% (…)”, arată nota de fundamentare, citată de agențiile de știri.
De remarcat că CFR Călători și-a bugetat cheltuieli totale de 2,5 miliarde lei, așadar peste nivelul veniturilor. Numai salariile cumulează peste 950 de milioane de lei. Reprezentanții companiei explică:

„Cheltuielile de natură salarială au fost majorate ca urmare a: majorării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; reîntregirii acestora, pentru întregul an 2019, determinate ca urmare a acordării unor creșteri salariale în anul 2018”. CFR Călători are 13.000 de angajați, iar venitul mediu lunar se situează în jurul pragului de 6 mii de lei.

CFR Călători cheltuiește mai mult decât încasează, plătește aproape un miliard  de lei pe salarii și investește 340 de milioane de lei în 2019. Alte 860 de milioane merg către reparațiile vagoanelor și locomotivelor. CFR Călători estimează totodată pentru sfârșitul anului plăți restante de 104 milioane lei și creanțe restante de 150 milioane lei. „Societatea nu a depășit nivelul plăților restante programate penrtu finele anului 2018, iar în 2019 programează reducerea acestora față de nivelul planificat al anului precedent la nivelul indicelui de creștere a câștigului mediu brut pe salariat recalculat.” – se mai arată în proiectul de buget.

Bugetul de venituri și cheltuieli al companiei a fost publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor, acționarul majoritar al societății.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Cum a fost surprins David Popovici. Marele sportiv nu a mai fost văzut într-o astfel de ipostază
Capital.ro
Parlamentul European schimbă regulile pentru permisele de conducere. Anunț oficial pentru toți șoferii din UE
Playtech.ro
Se schimbă valabilitatea permisului de conducere în România, decizie de la Bruxelles. Modificări importante și pentru începători
Adevarul
Dezamăgirea unui cuplu britanic după 9 ani în Bulgaria: „Pensionarea de vis s-a transformat în coșmar. Am fost aproape omorâți de sistemul medical”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
FOTO Cum arată apartamentele în care s-au mutat deja primele familii afectate de explozia din Rahova
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Viktor Orban, implicat în finanțarea unei echipe importante din SuperLiga: ”Ar trebui să produci bani, nu să stai cu mâna întinsă!” / ”De acolo s-au plătit salariile”
MediaFlux
54% în plus la pensie. Plăți istorice la Pilonul II de pensii
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, sfătuit să nu meargă la Budapesta. "Ar putea fi asasinat"
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi