Manfred Weber: Summitul de la Sibiu, moment esenţial pentru a arăta angajamentul PPE faţă de democratizarea UE

Summitul de la Sibiu este un moment esenţial pentru a arăta unitate şi a reconfirma angajamentul Partidului Popular European (PPE) faţă de democratizarea Uniunii Europene, a declarat miercuri candidatul PPE la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, Manfred Weber.
Romania TV
08 mai 2019, 11:34
Manfred Weber: Summitul de la Sibiu, moment esenţial pentru a arăta angajamentul PPE faţă de democratizarea UE

„Pentru PPE, (summitul de la) Sibiu este un moment crucial pentru a arăta unitate şi a reconfirma angajamentul nostru faţă de democratizarea Uniunii Europene şi de procesul Spitzenkandidaten (candidat cap de listă). Cu trei săptămâni înaintea alegerilor europene, ar trebui să fie clar pentru toată lumea că aceste alegeri vor marca un nou început pentru Europa şi că cetăţenii au o influenţă reală în deciziile care vor fi luate după alegeri. Dorim o Europă care este mai solidă în a ne proteja cetăţenii în secolul XXI, mai inteligentă prin a investi mai mult într-un viitor prosper pentru copiii noştri şi o Europă mai bună care nu lasă pe nimeni în urmă în perioada globalizării”, a afirmat Manfred Weber înainte cu o zi de Summitul de la Sibiu, potrivit Agerpres.

Conform Tratatului de la Lisabona, statele membre vor numi un candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, în conformitate cu rezultatele alegerilor europene. Parlamentul European trebuie să-şi dea acordul asupra noului preşedinte al Comisiei Europene prin majoritate absolută a voturilor (jumătate plus unu din numărul total al eurodeputaţilor). În cazul în care candidatul nu obţine majoritatea necesară, statele membre trebuie să propună un alt candidat în termen de o lună, Consiliul European hotărând cu majoritate calificată.

Începând din 2014, partidele politice au fost încurajate să-şi aleagă un candidat ”cap de listă”, care să fie candidatul lor oficial la preşedinţia Comisiei Europene. Candidatul ”cap de listă” care este desemnat de Consiliu şi care poate întruni majoritatea în Parlamentul European este ales preşedinte al Comisiei Europene, în urma votului Parlamentului. În cazul PPE, acest candidat ”cap de listă” a fost desemnat, prin votul delegaţilor într-un congres desfăşurat la Helsinki, germanul Manfred Weber.

Parlamentul European a cerut ca preşedinte al Comisiei Europene să devină unul din ”capii de listă” în alegeri, aşa cum s-a întâmplat cu Jean-Claude Juncker în 2014, când cinci partide politice europene şi-au desemnat candidaţii „cap de listă”. Cu toate acestea, preşedintele francez Emmanuel Macron şi alţi lideri europeni, care îl vor nominaliza de fapt pe succesorul lui Juncker, şi-au exprimat opoziţia faţă de o legătură automată între alegerile europarlamentare şi poziţia de preşedinte al Comisiei Europene. În acest caz, liderii ar putea selecta pe cineva care nu se va fi aflat pe lista de candidaţi, dar şi acea persoană va avea nevoie de aprobarea Parlamentului European.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Câți bani pierde FRF dacă naționala României ratează calificarea la CM 2026. FIFA pune în joc premii uriașe
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cât costă carnea de miel direct de la oieri. Preţul pe kilogram calculat pe viu şi carcasă
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Populația e avertizată să se adăpostească. Mesaj Ro-Alert în țara noastră
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj