FMI dezminte că a discutat un plan de ajutor cu Italia

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat luni în mod oficial că nu au existat discuţii cu autorităţile italiene cu privire la un plan de sprijin.
Romania TV
28 nov. 2011, 08:13
FMI dezminte că a discutat un plan de ajutor cu Italia

„Nu există discuţii cu autorităţile italiene pentru un program de finanţare de la FMI”, a declarat un purtător de cuvânt de la organismului financiar internaţional ca reacţie la speculaţiile apărute în presa italiană, notează Agerpres.

Potrivit unui articol publicat în cotidianul italian „La Stampa”, FMI pregăteşte un program de ajutor pentru Italia, care s-ar putea ridica la 400, până la 600 miliarde de euro, în ideea de a oferi ţării un răgaz de 12-18 luni pentru a pune la punct reduceri bugetare şi reforme destinare consolidării creşterii economice.

Publicaţia menţionată susţine că FMI ar solicita dobânzi de 4%-6% pentru acest împrumut, mult mai mici decât dobânzile la care se împrumută în prezent Italia de pe pieţele financiare. Săptămâna trecută, Fondul Monetar Internaţional a lansat un nou dispozitiv de creditare pentru a contracara extinderea crizei economice şi financiare. Numit „Linia de precauţie şi lichiditate” planul ar urma să fie utilizat într-o gamă variată de circumstanţe, inclusiv ca o „asigurare împotriva şocurilor viitoare şi ca o fereastră de lichiditate pe termen scurt.

În mod teoretic, FMI poate pune la dispoziţia Italiei 45,5 miliarde de euro pentru o perioadă de şase luni, fără a trece prin procedura mai lungă şi mai complicată utilizată în cazul ajutoarelor acordate altor trei state membre ale zonei euro: Grecia, Irlanda şi Portugalia. Cu toate acestea, în luna septembrie a acestui an, FMI estima că necesităţile brute de finanţare ale statului italian se situează la 380 miliarde de euro.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ungurii se laudă cu Istvan Kovacs după ce a intrat în istorie la Campionatul Mondial: „Mândru de originile maghiare!”
Capital.ro
Adevărul despre banii din bancă: cât de protejate sunt, de fapt, economiile românilor
Playtech.ro
Un român din trei nu știe cum s-ar descurca dacă și-ar pierde locul de muncă. Ce arată un nou studiu
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?