Dr. Marcel Tanţău: Avem în intestine bacterii ca în jungla amazoniană

Prof. dr. Marcel Tanţău, şeful Centrului medical de gastroenterologie, hepatologie şi endoscopie digestivă Cluj şi coordonator al Centrului dedicat îngrijirii pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale din Cluj-Napoca, spune că flora intestinală a omului este precum "jungla amazoniană" şi că acest ecosistem intern trebuie menţinut printr-o alimentaţie sănătoasă, diversificată şi prin evitarea excesului de antibiotice.
Romania TV
09 mai 2019, 19:11
Dr. Marcel Tanţău: Avem în intestine bacterii ca în jungla amazoniană

„Ca să avem sănătate, trebuie să avem o alimentaţie diversificată, din toate principiile alimentare, mai ales fructe şi legume, pentru că noi trăim cu o floră bacteriană care trebuie să fie diversă. Dacă mâncăm numai anumite tipuri de alimente, vom selecta din acea floră numai anumite tipuri de bacterii şi sărăcirea ecosistemului nostru cu care trăim face ca aceste bacterii să facă o inflamaţie intestinală. (…) Antibioticele pot fi considerate ca un tsunami asupra ecosistemelor cu care noi trăim. Noi avem în intestinele noastre bacterii ca în jungla amazoniană. Dacă le hrănim divers, menţinem această junglă frumoasă, dezvoltată, care să ne menţină sănătatea. Bacteriile acestea au un rol extrem de important în protejarea noastră împotriva altor bacterii agresive şi în hrănirea noastră, pentru că ne ajută la procesul de digestie”, a declarat joi, pentru AGERPRES, Marcel Tanţău.

La Cluj a avut loc, joi, o dezbatere tematică cu ocazia Zilei Internaţionale a Luptei Împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale, organizată de Asociaţia Pacienţilor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) şi de Centrul dedicat îngrijirii pacienţilor cu Boli Inflamatorii Intestinale din Cluj-Napoca.

Marcel Tanţău spune că aceste boli sunt invalidante şi tot mai frecvente în România.

„Este o patologie care are o incidenţă mult mai crescută în acest moment, cel puţin în ţara noastră. Eu am peste 30 de ani de experienţă medicală şi acum 30 de ani bolile inflamatorii intestinale erau foarte rare. Acum, din păcate, avem în fiecare săptămână 4-5 pacienţi relativ tineri. E o creştere importantă a incidenţei la copii. Ele sunt extrem de invalidante exact atunci când omul îşi descoperă viaţa, societatea, nevoile. Dintr-o dată, toate acestea sunt retezate complet, pentru că nevoile sociale, familiale, de job, integrare socială, toate îi sunt retezate, pentru că îl ţin în spital sau acasă”, a explicat Marcel Tanţău, care a adăugat că există cazuri de copii care sunt nevoiţi să-şi facă aproape toată şcoala acasă.

Potrivit specialiştilor, pacienţii sunt nevoiţi să folosească toaleta de până la 20 de ori pe zi, iar în perioadele de puseu acut al bolii, ei au crampe, dureri abdominale, sângerări şi au nevoia urgentă de a merge la toaletă. Aceste pusee pot dura chiar şi cinci zile pe săptămână.

Marcel Tanţău a menţionat că o cauză poate fi reprezentată şi de importurile alimentare şi de procesarea hranei.

„Acum 30 de ani aveam în România o alimentaţie foarte sănătoasă; sănătoasă din punct de vedere agricol, pentru că era făcută la noi, nu aveam importuri deloc. În momentul de faţă avem o alimentaţie importată şi prea industrializată, inclusiv produsele vegetale, care sunt crescute în condiţii semiartificiale, în sezoane care nu sunt cele normale. Aceste boli inflamatorii apar în lumea dezvoltată a economiei, în care avem un confort şi o abundenţă alimentară”, a explicat Marcel Tanţău.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
France Football a publicat rezultatul complet al votului FANATIK pentru Balonul de Aur! Pe cine a ales Emanuel Roșu în top 10 și ce țări nu i-au dat niciun punct lui Harry Kane
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România, zguduită de cinci cutremure în doar câteva ore! Unde s-au produs și ce magnitudini au avut
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT