Recuperatorii care s-au dat poliţişti au încătuşat, sechestrat şi bătut un tânăr acuzat de furt

Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au finalizat parţial ancheta într-un caz de lipsire de libertate şi şantaj petrecut acum trei ani de zile la Frătăuţii Vechi. Este un caz despre care până acum nu s-a relatat nimic în presă, dar care şochează prin modul în care s-a acţionat. Practic, autorii au acţionat ca în filmele cu mafioţi. Procurorii l-au trimis în judecată doar pe unul dintre cei care ar fi participat la răpire, însă acesta ar mai fi avut doi complici, faţă de care cercetările continuă.
Romania TV
14 mai 2019, 07:29
Recuperatorii care s-au dat poliţişti au încătuşat, sechestrat şi bătut un tânăr acuzat de furt

Mihai Grădinariu, fost Cobel, din Dorneşti, cu antecedente penale în fapte cu violenţă, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate şi şantaj, scrie monitorulsv.ro.

Cum au acţionat atacatorii ca la carte, în plină zi

28 aprilie 2016. Spre după-amiază, la ora 15.30. În service-ul Every Day din Frătăuţii Vechi este o zi normală de lucru. Mai mulţi angajaţi sunt de serviciu. Un autoturism cu folii pe geamuri, fără numere de înmatriculare, vine în trombă, doi indivizi cu cagule pe faţă coboară din maşină, spun pe un ton grav că au un mandat pe numele mecanicului Ş.I. (victima din acest caz), îl iau cu forţa pe acesta, îl încătuşează, îl urcă în maşină şi pleacă în trombă. Totul se petrece extrem de repede, iar ceilalţi angajaţi nu realizează prea clar despre ce este vorba.

Citeşte şi Un personaj controversat şi-a cumpărat vilă de lux de 2 milioane de euro în Capitală. Despre cine este vorba FOTO

Bătut timp de două ore, a recunoscut ce i-au cerut atacatorii

În continuare, mecanicul Ş.I., în vârstă de 19 ani, este lipsit de libertate în jur de trei ore.

Tânărul de 19 ani este dus cu maşina în jur de 3 kilometri, până într-o luncă, aflată pe raza localităţii Măneuţi.

Din ancheta procurorilor DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, rezultă că tânărul a fost lovit timp de aproximativ două ore de trei agresori (cei doi care l-au ridicat din service, plus cel care a fost şofer) cu pumnii, cu picioarele şi cu un băţ telescopic. Aceştia i-au spus că sunt recuperatori de la o firmă din Bucureşti şi că l-au luat pentru a-l interoga cu privire la furtul unui seif din incinta Every Day (locul de muncă al tânărului de 19 ani). Recuperatorii i-au spus că în seif, pe lângă bani, se află bijuterii din aur cu valoare sentimentală şi documente importante ale administratorului societăţii.

Recuperatorii îl acuzau pe Ş.I. că acesta şi alţi complici sunt autorii furtului seifului.

Bătut, sechestratul a „mărturisit” că a participat la comiterea furtului. Acesta a fost filmat în timp ce recunoştea comiterea furtului. Victima a relatat ulterior că a povestit detaliile furtului în mod fictiv, sub teroare, şi că nu are vreo legătură cu faptele de furt.

De precizat că sunt două furturi comise din incinta societăţii în aprilie 2016, care au rămas şi până acum tot cu AN (autori necunoscuţi).

Arestat iniţial în lipsă, a fost extrădat din Marea Britanie

Procurorii DIICOT au mai reţinut în rechizitoriul de trimitere în judecată că tânărul în vârstă de 19 ani a fost ameninţat că el şi familia sa vor avea de suferit în cazul în care va spune poliţiei ce s-a întâmplat. Tânărului i s-a mai cerut că dacă va fi luat la întrebări de poliţişti să spună că a fost vorba de o „glumă” sau că a fost bătut pentru că a sustras o mare cantitate de ţigarete de contrabandă.

Structurile de combatere a crimei organizate au date mai multe despre persoanele implicate în această lipsire de libertate în stil mafiot, însă deocamdată au reuşit să probeze faptul că Mihai Grădinariu, fost Cobel, a participat la comiterea faptei. Conform unor surse, este vorba de două expertize genetice care îl plasează pe acesta la locul faptelor.

Procurorii DIICOT au solicitat arestarea preventivă a lui Mihai Grădinariu, fost Cobel, din luna octombrie a anului trecut, când au considerat că au suficient probatoriu.

Mihai Grădinariu era fugit din ţară, astfel că a fost dat în urmărire naţională şi internaţională, poza acestuia fiind publicată şi pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Iniţial, bărbatul din Dorneşti a fost arestat în lipsă. La mijlocul lunii februarie a acestui an, autorităţile române au anunţat că Mihai Grădinariu a fost extrădat din Anglia şi a ajuns în arestul poliţiei judeţene.

Bărbatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, au mai reţinut procurorii, fiind condamnat tot pentru fapte comise cu violenţă.

Ancheta din acest caz complex şi de o gravitate extremă continuă.

Inculpatul Mihai Grădinariu se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Reforma lui Bolojan se transformă în bombă cu ceas: concedierile din administrația locală, răsturnate de justiție. „Pot cere și daune morale”
Capital.ro
Viitorul premier al României. Tehnocrații care s-ar afla pe lista scurtă a lui Nicușor Dan. Negocieri la Cotroceni, abia luni (Surse)
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Vești bune pentru pacienți. Noul regulament privind medicamentele critice
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi