Scenarii posibile pentru Brexit după demisia premierului Theresa May

După demisia, vineri, a premierului britanic Theresa May, care a renunţat astfel să supună din nou votului deputaţilor ”Acordul retragerii” din Uniunea Europeană (UE) pe care l-a încheiat cu Bruxellesul, care sunt scenariile Brexitului? Există trei posibilităţi.
Iulian Tudor
24 mai 2019, 16:19

O NOUĂ AMÂNARE A BREXITULUI

Numele succesorului Theresei May va fi cunoscut abia peste mai multe săptămâni. El sau ea va vrea, aparent, să negocieze din nou cu UE condiţiile plecării, pentru că Theresa May nu a reuşit să obţină aprobarea planului său al retragerii - în pofida faptului că Bruxellesul afirmă că singurul acord posibil este cel încheiat cu Theresa May.

Pentru a face acest lucru, Regatul Unit ar putea să ceară UE o nouă amânare, cu atât mai mult cu cât nici deputaţii britanici şi nici deputaţii europeni nu doresc o ieşire fără acord.

Regatul Unit a obţinut o amânare până cel mai târziu la 31 octombrie a ieşirii din UE, în contextul în care Brexitul urma să aibă loc la 29 martie. Un ”bilanţ de etapă” al Brexitului este prevăzut la un summit european la sfârşitul lui iunie.

”NO DEAL”

Scenariul temut de mediile economice ar însemna o ieşire fără tranziţie din UE, iar relaţiile între Regatul Unit şi Uniunea Europeană ar fi reglementate atunci de regulile Organizaţiei Internaţionale a Comerţului (OIC), în contextul în care regatul ar ieşi de pe o zi pe alta din piaţa unică şi uniunea vamală.

Citeşte şi Demisia lui May: Poziţia UE ce priveşte termenii ieşirii Marii Britanii din UE nu s-a modificat

Succesorul Theresei May - care va fi fără vreo îndoială un ”Brexiter” - ar putea să se pronunţe în favoarea unui Brexit dur, care să permită ţării să încheie propriile acorduri comerciale, aşa cum subliniază adepţii acestei poziţii.

Uniunea şi regatul şi-au intensificat, în ultimele luni, pregătirile în vederea eventualităţii unui ”no deal”, cu atât mai credibil cu cât favoritul activiştilor conservatori la succesiunea lui May la conducerea Partidului Conservator - şi deci a Guvernului - este marele apostol a Brexitului Boris Johnson, fostul ministru de Externe al lui May.

RENUNŢAREA LA BREXIT

O asemenea răsturnare de situaţie poate avea loc, ipotetic, în cazul unui nou referendum, care să răstoarne rezultatul primei consultări.

Theresa May a sfârşit prin a include această posibilitate în ultimele versiuni ale proiectului său al retragerii din UE, pentru a-i atrage pe eurofili. Însă ea a provocat astfel furia euroscepticilor din partidul său şi şi-a precipitat căderea. Iar această opţiune a fost respinsă, deja, de către deputaţi, într-o serie de voturi în Parlament, la jumătatea lui martie, ceea ce face probabilitatea sa foarte scăzută.

O NOUĂ AMÂNARE A BREXITULUI

Numele succesorului Theresei May va fi cunoscut abia peste mai multe săptămâni. El sau ea va vrea, aparent, să negocieze din nou cu UE condiţiile plecării, pentru că Theresa May nu a reuşit să obţină aprobarea planului său al retragerii – în pofida faptului că Bruxellesul afirmă că singurul acord posibil este cel încheiat cu Theresa May.

Pentru a face acest lucru, Regatul Unit ar putea să ceară UE o nouă amânare, cu atât mai mult cu cât nici deputaţii britanici şi nici deputaţii europeni nu doresc o ieşire fără acord.

Regatul Unit a obţinut o amânare până cel mai târziu la 31 octombrie a ieşirii din UE, în contextul în care Brexitul urma să aibă loc la 29 martie. Un ”bilanţ de etapă” al Brexitului este prevăzut la un summit european la sfârşitul lui iunie.

”NO DEAL”

Scenariul temut de mediile economice ar însemna o ieşire fără tranziţie din UE, iar relaţiile între Regatul Unit şi Uniunea Europeană ar fi reglementate atunci de regulile Organizaţiei Internaţionale a Comerţului (OIC), în contextul în care regatul ar ieşi de pe o zi pe alta din piaţa unică şi uniunea vamală.

Citeşte şi Demisia lui May: Poziţia UE ce priveşte termenii ieşirii Marii Britanii din UE nu s-a modificat

Succesorul Theresei May – care va fi fără vreo îndoială un ”Brexiter” – ar putea să se pronunţe în favoarea unui Brexit dur, care să permită ţării să încheie propriile acorduri comerciale, aşa cum subliniază adepţii acestei poziţii.

Uniunea şi regatul şi-au intensificat, în ultimele luni, pregătirile în vederea eventualităţii unui ”no deal”, cu atât mai credibil cu cât favoritul activiştilor conservatori la succesiunea lui May la conducerea Partidului Conservator – şi deci a Guvernului – este marele apostol a Brexitului Boris Johnson, fostul ministru de Externe al lui May.

RENUNŢAREA LA BREXIT

O asemenea răsturnare de situaţie poate avea loc, ipotetic, în cazul unui nou referendum, care să răstoarne rezultatul primei consultări.

Theresa May a sfârşit prin a include această posibilitate în ultimele versiuni ale proiectului său al retragerii din UE, pentru a-i atrage pe eurofili. Însă ea a provocat astfel furia euroscepticilor din partidul său şi şi-a precipitat căderea. Iar această opţiune a fost respinsă, deja, de către deputaţi, într-o serie de voturi în Parlament, la jumătatea lui martie, ceea ce face probabilitatea sa foarte scăzută.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT