Atentat sinucigaş, ISIS a revendicat carnagiul. Sunt cel puţin zece morţi

Atacul a omorât cinci civili şi cinci combatanţi ai Forţelor Democratice Siriene (FDS), alianţă kurdo-arabă susţinută de Washington care a eliberat oraşul de sub controlul SI în octombrie 2017, potrivit OSDO.
Romania TV
02 iun. 2019, 05:33
Atentat sinucigaş, ISIS a revendicat carnagiul. Sunt cel puţin zece morţi

Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă într-un atentat sinucigaş cu o maşină capcană în oraşul Raqqa, fostă „capitală” a grupării Stat Islamic (SI) în nordul Siriei, a ţării, a relatat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.

Atentatul, care nu a fost revendicat deocamdată, a fost precedat de explozia unei bombe într-un alt cartier al oraşului care a făcut răniţi, a făcut cunoscut OSDO, în contextul în care SI desfăşoară frecvent atacuri sângeroase în fostul său bastion.

„Atentatul cu maşină capcană a vizat o opoziţie a FDS”, a precizat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, care a adăugat că s-au înregistrat şi 20 de răniţi.

Atacul s-a produs la intersecţia „al-Naim” (paradis, în arabă). În această piaţă SI efectua decapitările şi alte atrocităţi când ţinea oraşul sub control. În perioada respectivă, piaţa se numea „intersecţia infernului”.

La 9 aprilie, 13 persoane, în majoritate civili, şi-au pierdut viaţa într-un dublu atentat cu bombă revendicat de SI.

FDS au anunţat la 23 martie înfrângerea califatului autoproclamat al grupării Stat Islamic în Siria, după cucerirea ultimului teritoriu deţinut de jihadişti în această ţară.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte