Şefa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, o apropiată a lui Darius Vâlcov, demisă de premierul Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a semnat luni decizia de revocare din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Este vorba despre a Adriana Cotel, o apropiată a fostului consilier al premierului Darius Vâlcov şi şefei ANAF, Mihaela Triculescu, demisă luni de ministrul Eugen Teodorovici. 
Romania TV
03 iun. 2019, 12:32
Şefa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, o apropiată a lui Darius Vâlcov, demisă de premierul Viorica Dăncilă

După înlăturarea Adrianei Cotel de la conducerea CNAS, atribuţiile de preşedinte vor fi exercitate temporar de vicepreşedintele Răzvan Teohari Vulcănescu, potrivit unui alte hotărâri publicate în Monitorul Oficial.

Adriana Cotel a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, printr-o decizie a prim-ministrului Viorica Dăncilă, la sfârşitul lunii ianuarie 2019. Ea l-a înlocuit atunci la conducerea CNAS pe Răzvan Teohari Vulcănescu, cel care a condus instituția începând din septembrie 2017.

Anterior, Adriana Cotel a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), funcţie deţinută timp de 3 luni. Înainte de numirea de conducerea ANM, Adriana Cotel era specialist în biotehnologie la compania Alvogen Romania, un producător de medicamente. 

Presa a scris că Adriana Cotel este legată printr-o prietenie veche de Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului Dăncilă. Adriana Cotel l-a cunoscut pe Darius Vâlcov prin intermediul lui Andrei Iordache, şef la Direcţia de Sănătate Publică Olt şi om de casă al consilierului pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Golul anulat de VAR care a împărţit lumea în două după Portugalia – Croaţia! De ce nu s-a validat reuşita şi cum a fost depistat ofsaidul micronic
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 3 iulie. Benzina și motorina s-au scumpit în România. Unde se găsesc acum cele mai mici tarife
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un cunoscut fotbalist și iubita lui au fost găsiți fără viață, îmbrățișați, sub ruinele unei clădiri prăbușite în Venezuela
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Horoscop 3 iulie. Universul pregătește marile surprize pentru aceste zodii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?