Antonescu, către jurnalişti: Resemnaţi-vă că voi susţine Guvernul Ponta până în 2016

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că decizia ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, privind delegarea Laurei Codruţa Kovesi la Bruxelles este o hotărâre cu care nu este de acord, însă ministrul beneficiază de independenţă şi de sprijinul politic al USL. Liderul PNL le-a cerut jurnaliştilor să nu mai susţină "lucruri neadevărate" şi să se resemneze pentru că el va susţine Guvernul Ponta până în 2016.
Romania TV
08 oct. 2012, 17:41
Antonescu, către jurnalişti: Resemnaţi-vă că voi susţine Guvernul Ponta până în 2016

Antonescu a răspuns astfel unor întrebări legate de situaţia Laurei Codruţa Kovesi dar şi despre discuţiile purtate de Pivniceru luni cu liderii USL.

Întrebat dacă este de acord ca Laura Codruţa Kovesi să fie reprezentatul României la Bruxelles pe tema MCV, Antonescu a răspuns: „Nu, dar nu e decizia mea şi nu e problema mea. Este o opinie strict personală, care nu are cu nimic a face cu decizia ministrului Justiţiei, care are tot dreptul să o ia, are toată jurisdicţia să o ia şi care are sprijinul PNL, al USL, pentru a lua ce decizii găseşte de cuviinţă în deplină libertate sau independenţă de opinia mea sau a altcuiva dintre factorii politici”, a explicat Antonescu.

Preşedintele PNL i-a invitat pe jurnalişti să nu mai susţină „lucruri neadevărate” precum acelea că „Antonescu a atacat Guvernul Ponta”, menţionând că nu a făcut acest lucru.

„Dacă nu avem nici în anul 2012 cultura nuanţei, a diferenţei, atunci înseamnă că punem în continuare titluri prosteşti şi minţim oamenii. Deci e foarte limpede: ministrul Justiţiei are, conform legii, prerogativa de a face nişte propuneri, pentru Bruxelles, pentru ce vreţi dumneavoastră, da? Ce spune legea? În momentul în care noi am propus-o, premierul a acceptat-o pe doamna Mona Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei, i-am garantat şi vom respecta întocmai independenţa deciziilor sale”, a afirmat Antonescu.

„Resemnaţi-vă că voi susţine Guvernul Ponta până în 2016, sper să vă ţină Dumnezeu sănătoşi”, le-a mai spus Antonescu jurnaliştilor.

La rândul său, întrebat care a fost obiectul discuţiei de luni dintre cei doi lideri ai USL şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, premierul Victor Ponta a spus: „Am discutat încă o dată cu domnia sa referitor la ceea ce a stabilit la Bruxelles, procedura este cea pe care o cunoaşteţi, în sensul că s-au depus candidaturile, înţeleg că în jurul datei de 22-23 vor avea loc interviurile şi depunerea planurilor de management, după care doamna ministru Pivniceru va face două propuneri, una pentru funcţia de procuror general, una pentru procuror-şef al DNA, urmând ca aceste două propuneri să intre în discuţia CSM”, a susţinut Ponta. El a precizat că decizia în cazul lui Kovesi i-a aparţinut în totalitate ministrului Justiţiei.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a venit luni după-amiază la şedinţa USL, care a avut loc în cabinetul preşedintelui Senatului.

Pivniceru nu a dorit să facă declaraţii la sosire. După aproximativ 20 de minute, ea a plecat pe o ieşire unde nu se aflau ziarişti.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
O fetiță de 5 ani a fost ucisă cu mașina în fața unei școli din București! Traficul este blocat
Fanatik.ro
Sora lui Gigi Becali, lovitură de milioane de euro în afaceri! În ce proiect a decis să investească
Capital.ro
România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
Playtech.ro
Conducerea cu permis expirat în 2026: ce sancțiuni primești și ce se întâmplă cu asigurarea
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil