Veşti bune pentru persoanele care locuiesc cu chirie. Aceste contribuţii vor fi îngheţate pe 5 ani

Autorităţile locale din Berlin au decis marţi îngheţarea chiriilor timp de cinci ani, la solicitarea rezidenţilor care susţin că oraşul lor, odată faimos pentru că era accesibil, a devenit mult prea scump, transmit BBC.
Iulian Tudor
18 iun. 2019, 18:56
Veşti bune pentru persoanele care locuiesc cu chirie. Aceste contribuţii vor fi îngheţate pe 5 ani

Problema creşterii chiriilor afectează întreaga ţară, dar este extrem de acută în capitala Berlin, unde chiriile s-au dublat în ultimul deceniu, în condiţiile în care piaţa muncii înfloritoare a atras un aflux de muncitori, ceea ce a pus presiuni asupra pieţei imobiliare. Berlinezii critică activitatea unor companii imobiliare, precum Deutsche Wohnen şi Vonovia, care au cumpărat mii de clădiri, profitând de preţurile mai scăzute decât în alte capitale europene.

Conform statisticilor, aproximativ 85% din berlinezi stau cu chirie, iar în ultimul deceniu aproximativ 40.000 de persoane se mută în fiecare an în Berlin.

Katrin Lompscher, senator pentru dezvoltare urbană şi locuinţe în Berlin, a anunţat că îngheţarea chiriilor se va aplica retroactiv din 18 iunie – o măsură care aparent împiedică firmele care închiriază locuinţe să majoreze chiriile înainte ca proiectul să devină lege, probabil în ianuarie. Reglementarea adoptată marţi se va aplica unui număr de 1,4 proprietăţi imobiliare, dar nu şi locuinţelor sociale, care sunt reglementate separat, sau noilor clădiri.

Chiar dacă chiriile în Berlin au crescut, ele sunt mult sub nivelul celor din Londra, Barcelona, Rotterdam, Milano şi Paris. Un apartament cu două camere în Berlin, într-o zonă la modă, Prenzlauer Berg, costă aproximativ 1.500 de euro pe lună, aproape jumătate faţă de costul unui apartament similar în Primrose Hill din Londra. Acţiunile Deutsche Wohnen, compania imobiliară cu portofolii masive în Berlin, au scăzut marţi cu 0,9%.

Citeşte şi Peste 12.700 de locuinţe au fost date în folosinţă în primul trimestru al acestui an

În aprilie, zeci de mii de persoane au participat la marşuri de protest în mai multe oraşe din Germania, precum München, Koln, Frankfurt şi Berlin, faţă de creşterea agresivă a chiriilor. Potrivit unui studiu recent realizat de firma de consultanţă imobiliară CBRE Berlin şi banca germană Berlin Hyp AG, preţul mediu al unei chirii în Berlin a trecut de 10 euro pe metru pătrat pe lună. Din cele aproximativ două milioane de apartamente cu chirie din Berlin, societatea Deutsche Wohnen deţine 115.000 de apartamente, iar Vonovia deţine 44.000 de apartamente.

În 2018, Vonovia a majorat preţul mediu al chiriei cu 4,2%. Această evoluţie a preţurilor este stimulată de popularitatea marilor oraşe din Germania, unde, atât germanii, cât şi europenii, vin să se instaleze cu zecile de mii în fiecare an, fără ca oferta de noi locuinţe să urmărească cererea. „De cinci ani, avem o creştere a construcţiilor de noi locuinţe, însă aceasta nu acoperă deficitul, deoarece sunt construite prea puţine locuinţe sociale şi locuinţe cu preţuri accesibile”, explică Ulrich Ropertz, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Locatarilor Germani. În plus, acesta susţine că societăţile imobiliare precum Vonovia sau Deutsche Wohnen beneficiază de o „influenţă politică la scară naţională”, care le permite să blocheze adoptarea unor măsuri adecvate pentru a ţine sub control chiriile.

Potrivit datelor Eurostat, jumătate dintre germani sunt chiriaşi. În timp ce în România aproximativ 96% dintre persoane locuiesc în apartamente sau case proprietate personală, cel mai mare procent din UE, în Germania proporţia este de 51,7%.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Care este mâncarea preferată Simonei Halep. Deși e milionară și a mâncat la cele mai scumpe restaurante din lume, un preparat românesc tradițional ocupă locul 1 în topul preferințelor
Capital.ro
Traian Băsescu avertizează: Pe 28 septembrie, Putin și ai lui pot fi la granița României
Playtech.ro
Problema de matematică pe care orice elev de clasa a II-a o poate rezolva, dar care dă bătăi de cap adulţilor
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Doliu în lumea academică! A murit Gheorghe Secară. Era unul dintre cei mai iubiți profesori universitari din Pitești
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Breaking news! FRF a luat decizia în privința lui Mircea Lucescu. Urmează anunțul oficial
MediaFlux
Vacanța de iarnă din anul școlar 2025-2026. Surpriză pentru elevi și profesori 
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor