Copaci căzuţi pe carosabil, curţi inundate şi case fără energie electrică, în urma vijeliilor. Bilanţ IGSU

Pompierii au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru înlăturarea urmărilor generate de fenomenele meteorologice periculoase în 40 de localităţi din 13 judeţe şi în Capitală, a informat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Iulian Tudor
26 iun. 2019, 05:56
Copaci căzuţi pe carosabil, curţi inundate şi case fără energie electrică, în urma vijeliilor. Bilanţ IGSU

UPDATE: Pompierii au intervenit cu motopompe de diferite capacităţi pentru evacuarea apei din 34 case, 75 de curţi şi 26 subsoluri, dar şi pentru degajarea a 93 de copaci doborâţi pe carosabil, fiind avariate 36 de autoturisme.

În urma instituirii codurilor portocalii şi roşii de către meteorologi şi hidrologi, IGSU a transmis şapte mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, care au vizat măsuri preventive pentru localităţi din judeţele Dâmboviţa, Galaţi, Timiş şi Tulcea.

Miercuri dimineaţă mai erau misiuni în desfăşurare în judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Galaţi, Giurgiu, Ilfov şi Olt, precum şi în Bucureşti pentru evacuarea apei din gospodării şi pentru îndepărtarea elementelor de construcţie desprinse de pe clădiri şi a resturilor vegetale rezultate în urma ploilor abundente şi a vântului puternic.

În prezent, precizează IGSU, circulaţia rutieră este blocată pe DN 15 (Neamţ) din cauza surpării carosabilului şi temporar suspendată pe DN 17B (Neamţ) şi DN 1B (Buzău).

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi App Store.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Pompierii din cadrul ISU Giurgiu au intervenit pentru scoaterea apei din trei curţi din municipiul Giurgiu şi comuna Vedea şi pentru degajarea a doi copaci căzuţi pe carosabil la Bolintin Deal şi Ghimpaţi în urma vijeliei însoţite de grindină de mici dimensiuni şi a ploii abundente care a căzut în noaptea de marţi spre miercuri în judeţul Giurgiu.

„Detaşamentul Giurgiu a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă şi motopompe în localitatea Vedea pentru scoaterea apei dintr-o curte, iar solicitări şi intervenţii au fost în seara zilei de marţi şi pe strada Pietrelor şi pe strada Portului din municipiul Giurgiu, după ce două curţi şi o anexă au fost inundate în urma apei acumulate din precipitaţii”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.

El a spus că Detaşamentul Bolintin Deal a intervenit în localitate după ce un copac a căzut pe carosabil, iar Garda Mihăileşti a acţionat în localitatea Ghimpaţi pentru degajarea unui copac căzut.

Totodată, câteva sute de case din judeţ au rămas fără alimentare cu energie electrică, cele mai afectate fiind localităţile Frăteşti şi Remuş, iar reparaţiile au fost efectuate de echipele de intervenţie ale societăţii de distribuţie a energiei electrice.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Campionatele Europene de înot Paris 2026 LIVE. Șase sportivi, eliminați din cursa pentru medalii dintr-un motiv uluitor! Când intră, de fapt, David Popovici în bazin
Capital.ro
Guvernul interimar se reunește într-o ședință extraordinară convocată de Ilie Bolojan. Ce se află pe agendă
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel, un tată român de 26 de ani, s-a stins din viață în Italia. Acasă îl așteptau o soție și doi copii mici
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Armata sună din nou mobilizarea! Județele în care vor fi chemați rezerviștii la pregătire
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat