Cum au murit cei doi români în furtuna din Grecia: copilul a fost luat pe sus de vijelie

Natura s-a dezlănţuit în Grecia miercuri noapte. Furtuni de o violenţă rară au devastat nordul ţării şi peninsula Halkidiki, plină de turişti în această perioadă. Şapte oameni au murit, printre care un copil şi o femeie din România, deşi părea că sunt la adăpost, într-un local. Tavanul s-a prăbuşit peste ei. Mai mult, copilul a fost luat pe sus de rafale şi izbit de fereastra tavernei. Peste 100 de oameni au fost răniţi, dintre care 25 se află încă în spital. Peisajul în regiune este acum dezolant. Iar zone întinse au rămas fără curent și fără apă.
Iulian Tudor
11 iul. 2019, 19:32
Cum au murit cei doi români în furtuna din Grecia: copilul a fost luat pe sus de vijelie

Pentru doi români, o femeie și un copil de 8 ani, mamă şi fiu, vacanța din stațiunea Nea Plagia, a luat sfârșit într-un mod tragic. Luau cina la o tavernă în momentul în care acoperișul localului s-a prăbușit peste ei, potrivit digi24.ro.

Martorii povestesc că vântul a fost atât de puternic, încât l-a ridicat pe băiat în aer și l-a izbit de una dintre ferestrele tavernei în momentul în care acesta a încercat să fugă pentru a se salva. A fost, ulterior, pronunțat mort la spital.

Trupul femeii a fost descoperit sub dărâmături.

„Am fugit în toate direcțiile….Am scos de sub dărâmături pe cine am putut. Din păcate, nu am reușit să ajungem la femeie”, povestesc cei care le-au fost alături românilor în ultimele clipe.

La cinci kilometri nord, în Sozopoli, doi cehi și-au pierdut viața după ce autorulota în care se aflau a fost dată peste cap de vântul puternic. Iar în Nea Potidea, la 17 kilometri sud, doi ruși, un bărbat de 39 de ani și fiul lui de doi ani, au murit striviți de un copac căzut.

Mai mulți turiști români au fost martori la această dramă.

Furtună violentă în Halkidiki, doi turişti români au murit şi altul e rănit. Autorităţile elene au declarat stare de urgenţă VIDEO

Furtuna care a lovit peninsula Halkidiki și orașul Salonic a durat doar 20 de minute, dar a fost înfiorătoare. Martorii spun că nu au mai văzut niciodată așa ceva în Grecia. Au fost ploi abundente, trăsnete și vânt extrem de puternic. Terasele și restaurantele erau pline de oameni de toate vârstele, de la bebeluși la pensionari.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?