Protest la Ministerul Transporturilor. Sindicaliştii CNAIR au cerut majorarea salariilor

Sindicatul Drumarilor enumeră motivele pentru care solicită creşteri salariale: inflaţia, facilităţile fiscale pentru constructori din OUG 114, lipsa de personal din cadrul CNAIR, munca suplimentară faţă de fişa postului realizată de angajaţii CNAIR ca şi consultanţă pe proiecte.
Filip Stan
16 iul. 2019, 03:22
Protest la Ministerul Transporturilor. Sindicaliştii CNAIR au cerut majorarea salariilor

UPDATE: Câteva sute de reprezentanţi ai sindicatului drumarilor „Elie Radu”, care reuneşte angajaţi din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au protestat marţi, timp de trei ore, în faţa sediului Ministerului Transporturilor, reclamând situaţia salarială a angajaţilor, lipsa personalului şi faptul că societatea nu are încă un buget aprobat pentru acest an.

„În acest moment, drumarii nu sunt consideraţi lucrători în construcţii. Vrem recunoaşterea faptului că şi noi suntem constructori, pentru a putea beneficia de salariul de 3.000 de lei minim brut, aşa cum prevede OUG 114/2018 pentru cei din construcţii. Noi avem minimum 2.150 de lei”, a afirmat Elena Răileanu, liderul sindicatului.

Ea a arătat că drumarii nu beneficiază nici de facilităţile fiscale din OUG 114. „Am adus oameni din toată ţara să-şi arate nemulţumirea. Aceşti oameni nu au Crăciun, nu au Paşte, suntem pe drum atunci când dumneavoastră vreţi să vă duceţi în vacanţă. Să vă asigurăm condiţii de circulaţie normală”, spune liderul sindical.

Din aceste cauze, CNAIR se confruntă cu plecări masive ale muncitorilor spre sectorul construcţiilor, unde primesc salarii de mult mai mari.

„Avem 7.000 de salariaţi, din care doar 2.977, adică 47%, sunt muncitori. Este groaznic, pentru că muncitorii pleacă în sectorul privat, al construcţiilor, şi rămânem fără oameni. Am ajuns să administrăm şi să întreţinem un drum cu trei muncitori la 50 de kilometri. Înseamnă să faci reparaţii, colmatări, desfundări de şanţuri, podeţe, reparaţii poduri. E imposibil de administrat”, a continuat Răileanu.

Prezent la protest, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), unde este afiliat sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, a declarat, pentru AGERPRES, că este inadmisibil ca CNAIR să nu aibă un buget aprobat pentru acest an, la mijlocul lunii iulie.

Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care reuneşte angajaţi din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), organizează marţi un miting de protest în faţa sediului Ministerului Transporturilor, reclamând situaţia salarială a angajaţilor, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că CNAIR nu a demarat negocierile cu angajaţii pentru Contractul Colectiv de Muncă, dar şi de faptul că bugetul companiei pentru anul 2019 nu prevede creşteri salariale pentru angajaţi.

„Între CNAIR şi Sindicat s-a încheiat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate semnat şi înregistrat la ITM sub nr. 277/25.07.2018. Astfel, la data de 25.07.2019, acest contract încetează să-şi producă efectele, iar negocierile ar fi trebuit să înceapă cu 45 de zile înainte de expirarea CCM-ului. Din cauza lipsei bugetului, părţile contractului colectiv de muncă nu au putut începe aceste negocieri”, se precizează în comunicatul transmis de sindicat.

Acesta acuză Ministerul Finanţelor că a cerut CNAIR să refacă bugetul pe anul în curs fără să includă vreo creştere salarială.

„Din informaţiile primite de la CNAIR rezultă că bugetul a plecat iniţial de la companie cu anumite creşteri salariale, a fost respins ulterior la aprobare de către celelalte ministere, iar acum a fost refăcut la solicitarea expresă a Ministerului Finanţelor Publice cu 0% creştere salarială. Apreciem că nu există nici o justificare pentru ca bugetul CNAIR să nu fie majorat şi pe componenta drepturi salariale”, consideră sindicaliştii din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Sindicatul Drumarilor enumeră motivele pentru care solicită creşteri salariale: inflaţia, facilităţile fiscale pentru constructori din OUG 114, lipsa de personal din cadrul CNAIR, munca suplimentară faţă de fişa postului realizată de angajaţii CNAIR ca şi consultanţă pe proiecte.

În acest context, sindicaliştii din CNAIR avertizează că există pericolul declanşării conflictului de muncă, în cazul în care bugetul companiei nu va include creşteri salariale.

„În condiţiile în care bugetul CNAIR nu are prevăzute nici un fel de creşteri salariale, Sindicatul este pus în situaţia de a nu putea negocia un contract colectiv de muncă, ceea ce va duce la mişcări de protest (pichetări sedii ministere şi CNAIR şi în final, conflict colectiv de muncă). Pentru o mai bună informare a opiniei publice este important de menţionat faptul că la nivel de Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri 1-7 (personal muncitor + TESA din teritoriu) salariul de bază mediu brut este de 3.849 lei, iar la nivel CNAIR Central salariul de baza mediu brut este de 7.114 lei”, se menţionează în comunicatul Sindicatului Drumarilor.

Preşedintele Sindicatului Drumarilor, Elena Răileanu, a comentat joi pentru AGERPRES că se aşteaptă ca aproximativ 700 de persoane să participe la mitingul de marţi.

DailyBusiness
Evaluare Națională. Luni, 23 iunie, peste 159.000 de elevi de clasa a VIII-a susțin proba scrisă la limba și literatura română
Spynews
Vedetele, hărțuite de fani obsedați. Mara Bănică și Cornel Păsat au povestit experiențele care i-au marcat: „Mi-a urmărit copilul”, „A apărut goală în fața mea”
Bzi.ro
Andreea Esca, cu un decolteu amețitor pe covorul roșu la TIFF! Știrista de la PRO TV a făcut furori!
Fanatik.ro
Ce note au obținut vedetele la Evaluarea Națională. Fiica unui actor uriaș a luat 9,35 la română
Capital.ro
Programul Guvernului Bolojan. Decizie pentru români. TAXELE care se introduc în România
Playtech.ro
Un român prins în mijlocul protestelor anti Trump din SUA. „E momentul să plecăm. Miroase a tamâie!”
DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Adevarul
China dezvoltă prima tehnologie de război electronic cu 6G: Sistemul ar fi capabil să anihileze radarele avioanelor F-35 în câteva secunde
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Evaluare Națională 2025. Ce subiecte au primit elevii la Limba și Literatura Română 
Spynews
Nu e doar frumoasă, e și gospodină! Rețeta Ramonei de la Neatza de salată de vinete / VIDEO 
Evz.ro
Taxe noi pe pensii. A venit vestea de care se temeau milioane de români
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
kanald.ro
Când se vor livra alocațiile copiilor în luna iulie 2025
Cancan.ro
ANM anunță cupolă de foc peste România! Zonele unde temperatura va depăși 38 de grade Celsius
Playsport.ro
Routerul Wi-Fi pierde semnal din cauza a două electrocasnice comune din casă
Capital.ro
România a pierdut o legendă. Marele maestru a fost iubit de toți românii. Amintirea sa rămâne vie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
stirilekanald.ro
VIDEO Donald Trump laudă atacul asupra instalaţiilor nucleare din Iran: „Distrugere totală! Ţinta a fost lovită în plin”
Omul de încredere al lui Nicușor Dan dă din casă: „Ne concentrăm pe reducerea cheltuielilor bugetare și abia apoi ne uităm la taxe”
MediaFlux
IRAN a atacat o ȚARĂ EUROPEANĂ! Vizată a fost capitala
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai mică stațiune din Spania, atât de îndrăgită de turiști, se prăbușește: care este motivul?