S-a dat legea ce instituie un „drept conex” dreptului de autor ce va echilibra relaţiile cu giganţii internetului

Parlamentul francez a adoptat definitiv marţi instituirea unui ''drept conex'' drepturilor de autor, reformă de care ar urma să beneficieze agenţiile şi editorii de presă şi care este menită să "reechilibreze" relaţiile acestora cu giganţi ai internetului cum sunt Google sau Facebook, relatează AFP.
Iulian Tudor
24 iul. 2019, 08:28
S-a dat legea ce instituie un

Proiectul de lege adoptat marţi de deputaţii francezi reprezintă prima transpunere într-o legislaţie naţională a articolului 15 al directivei europene privind drepturile de autor, aprobată la sfârşitul lui martie a.c. de Parlamentul European.

„Putem fi mândri de faptul că am devenit prima ţară din Europa care transpune” această parte a directivei, a subliniat ministrul culturii, Franck Riester, salutând „un text absolut esenţial pentru democraţia noastră şi pentru supravieţuirea unei prese libere şi independente”, potrivit Agerpres.

Crearea respectivului drept conex ar urma să permită editorilor din media, cum este şi Agenţia France Presse, să fie remuneraţi mai bine la refolosirea online a producţiei lor de „agregatori de informaţie” ca Google News sau reţele sociale ca Facebook.

Textul adoptat exclude însă „hiperlinkurile, cuvintele izolate şi extrasele foarte scurte dintr-o publicaţie de presă” de sub protecţia acestui drept conex, a cărui durată este stabilită la doi ani, în conformitate cu directiva UE, potrivit Agerpres.

Adoptarea proiectului deschide calea negocierilor cu privire, între altele, la modalităţile de remunerare şi alegerea societăţii care va fi responsabilă de colectarea şi gestionarea fondurilor.”Suma remuneraţiei va trebui să ţină cont de elemente ca investiţiile umane, materiale şi financiare realizate” de editori şi agenţii de presă, precum şi de „contribuţia lor la informarea politică şi generală”, se precizează în textul legii, care vizează favorizarea calităţii şi nu a audienţei.

Citeşte şi Arestări în masă de jurnalişti cunoscuţi care şi-au apărat un coleg de breaslă

Jurnaliştii profesionişti şi alţi autori de opere publicate (inclusiv fotografii şi videograme) vor avea la rândul lor dreptul la „o parte adecvată şi echitabilă” din remuneraţie, se menţionează în text, informează Agerpres.

În ce o priveşte, Asociaţia franceză a serviciilor de internet comunitar (ASIC), dintre care fac parte şi Google şi Facebook, a evidenţiat într-un comunicat „excepţiile” consacrate de parlament de la lege „pentru protecţia liberei circulaţii a informaţiilor şi a liberei alegeri a editorilor şi actorilor din sfera digitală”.

Comunicatul ASIC menţionează pe de altă parte că, deşi,”în pofida temerilor, legea nu creează obligaţia remunerării sistematice pentru fiecare hiperlink”, ea „nu clarifică ce trebuie înţeles prin ‘extrase foarte scurte’ dintr-o publicaţie de presă”.

Ţările membre ale UE au termen până la 17 aprilie 2021 să transpună directiva europeană privind dreptul de autor în legislaţiile naţionale, mai aminteşte AFP.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Ionuț Radu apără poarta Celtei, dar NU și pe a României! Daniel Șendre nu crede în comunicatul FRF
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Pasiunea care i-a adus probleme premierului Luca Niculescu în tinerețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT