Fost director la Uzinele Govora, un executor judecătoresc şi un avocat, reţinuţi pentru înşelăciune

Fostul director executiv la Uzinelor Sodice Govora Sergiu Bălan, un executor judecătoresc şi un avocat au fost reţinuţi, fiind acuzaţi de tentativă de înşelăciune, după ce au încercat să obţină de la agenţii bancare peste 5,6 milioane de euro în cadrul unei executări silite pentru suma de 11,15 lei.
Romania TV
12 oct. 2012, 10:36
Fost director la Uzinele Govora, un executor judecătoresc şi un avocat, reţinuţi pentru înşelăciune

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început cercetările în acest dosar faţă de Eugen Fieraru, executor judecătoresc în cadrul Biroul Executorului Judecătoresc „Fieraru Eugen”, din Piteşti, judeţul Argeş, Mihai Andrei Cocaină, avocat în Baroul Argeş, Sergiu Florin Bălan, fost director executiv la SC Uzinele Sodice Govora SA (în prezent SC Uzinele Sodice Govora – CIECH Chemical Group SA) şi Liviu Ardeiaş, avocat în Baroul Teleorman, fiind acuzaţi de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2010, Liviu Ardeiaş, Mihai Andrei Cocaină, Eugen Fieraru şi Sergiu Florin Bălan au constituit o asociere infracţională prin care au încercat inducerea în eroare a funcţionarilor unor agenţii bancare din Bucureşti, Sibiu şi Piteşti, în scopul obţinerii, pe nedrept, a sumei de 24.400.000 lei (echivalentul a 5.673.626,94 euro, calculat la cursul BNR de 4,3006 lei/euro) în cadrul unei proceduri de executare silită pornită pentru suma de 11,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite de o instanţă civilă în favoarea lui Bălan.

„Executarea silită a acestei creanţe a fost încuviinţată de Judecătoria Piteşti la data de 13 septembrie 2010, procedura de executare fiind derulată prin biroul executorului judecătoresc Fieraru Eugen. În continuare, inculpaţii au încheiat între ei mai multe contracte fictive (de asistenţă juridică şi de prestări servicii), onorariile acestor contracte fiind stabilite la valoarea totală de 24.400.000 lei. De asemenea, în cursul lunii septembrie 2010, inculpatul Fieraru Eugen stabileşte prin proces verbal totalul cheltuielilor ocazionate de executarea silită la suma de 12.010.467,70 lei, vădit disproporţionat faţă de valoarea creanţei de executat (11,15 lei)”, se arată într-un comunicat de presă de vineri al DNA.

În baza acestui proces verbal, Eugen Fieraru a emis ordonanţe de poprire către autorităţile bancare pentru 12.010.467,70 lei, cu posibilitatea majorării acestor cheltuieli până la 24.400.000 de lei, sumă stabilită prin contractele fictive încheiate.

Astfel, în perioada septembrie – decembrie 2010, Eugen Fieraru, însoţit de Mihai Cocaină, Sergiu Bălan şi Liviu Ardeiaş, a încercat punerea în executare silită a acestor cheltuieli fictive, „fără să obţină suma solicitată ca urmare a opoziţiei funcţionarilor bancari”.

„În plus, procedura de executare silită fusese suspendată provizoriu de către instanţa de judecată încă din luna septembrie 2010”, au precizat procurorii anticorupţie.

Procurorii le-au adus la cunoştinţă acuzaţiile şi i-au reţinut, joi, pe Eugen Fieraru, Sergiu Bălan şi Mihai Cocaină, urmând să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Totodată, procurorii au cerut instanţei emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru 30 de zile pe numele lui Liviu Ardeiaş, întrucât acesta se sustrage urmăririi penale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România