Gabriela Firea, în inspecţie la şantierul de supralărgire a Şoselei Fabrica de Glucoză

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că a verificat stadiul proiectului de supralărgire a Şoselei Fabrica de Glucoză. Proiectul noii şosele presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulaţie, a arterei de 1,8 km lungime, între Şoseaua Petricani – Nod A3 şi Calea Floreasca. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lăţime, iar trotuarele vor include şi o pistă pentru biciclişti cu o lăţime de 1,5 metri pentru fiecare sens, potrivit news.ro.
Romania TV
10 aug. 2019, 08:56
Gabriela Firea, în inspecţie la şantierul de supralărgire a Şoselei Fabrica de Glucoză

„Lucrările la obiectivul de investiţii Supralărgire Şoseaua Fabrica de Glucoză avansează! Încă un proiect relansat în mandatul meu, după ce, anterior, a stagnat timp de 6 ani! Am verificat stadiul proiectului de supralărgire a Şoselei Fabrica de Glucoză. Lucrările au avansat în ultimele luni. Pana cum, 70% dintre reţelele edilitare au fost relocate şi modernizate. Este vorba despre cel mai important obiectiv de investiţii din zona de nord, care face parte dintr-o serie de de proiecte de infrastructură integrate, pe care le realizăm pentru a fluidiza traficul în Capitală pe traseul nord-sud”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Primarul Capitalei precizează că acesta este un alt proiect deblocat de actuala administratie: „deşi iniţiat în anul 2010, proiectul a stagnat mulţi ani, dar în primul an de mandat am reuşit să rezolv tot ce a împiedicat atâţia ani semnarea contractului”.

Ea spune că proiectul a fost modificat şi actualizat, pentru a fi adus la zi, întrucât este o zonă cu o rapidă dezvoltare imobiliară, în care funcţionează multinaţionale şi care s-a aglomerat semnificativ în ultimii ani.

Firea menţionează că pe parcursul realizării lucrărilor a suplimentat echipajele de poliţie locală, pentru a asigura fluidizarea traficului.

Gabriela Firea precizează stadiul lucrărilor la acest moment:

În acest moment, lucrările pentru ridicarea zidului de sprijin al noii artere de circulaţie sunt aproape finalizate. Se lucrează în continuare la viitoarea canalizare pluvială, iar relocarea stâlpilor de electricitate este aproape finalizată.

Pe tronsonul cuprins între Calea Floreasca şi strada Barbu Văcărescu a fost finalizat zidul de sprijin, a fost realizată decopertarea pe jumătate din lungime, iar umplutura cu balast a ajuns la peste 40%. De asemenea, au fost finalizate umpluturile la cotele de fundare şi drenurile aferente zidurilor de sprijin.

În ceea ce priveşte tronsonul dintre strada Barbu Văcărescu şi Şoseaua Petricani, constructorul a luat decizia reproiectării, cu costuri minime de expropriere şi execuţie, a intersecţiei din zona străzii Chefalului.

Au fost finalizate toate demolările, iar zidul de sprijin este ridicat în proporţie de peste 85%. Pe sensul închis circulaţiei auto au fost efectuate decopetări, săpături în vederea permiterii accsului la reţele, umpluturi la cotele de fundate şi au fost începute lucrările pentru realizarea drenurile aferente zidurilor de sprijin.

Relocarea reţelelor de utilităţi publice continuă. Într-un stadiu avansat se află lucrările la reţeaua de apă şi canalizare, dar şi la reţeaua de gaze naturale.

Proiectul noii şosele presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulaţie, a arterei de 1,8 km lungime, între Şoseaua Petricani – Nod A3 şi Calea Floreasca. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lăţime, iar trotuarele vor include şi o pistă pentru biciclişti cu o lăţime de 1,5 metri pentru fiecare sens.

Intersecţiile pe care Şoseaua Fabrica de Glucoză le traversează vor fi reconfigurate şi va fi realizată racordarea la sensul giratoriu din zona Autostrăzii A3. De asemenea, vor fi amenajate noi spaţii verzi, iar iluminatul stradal va fi modernizat.
Proiectul prevede şi amenajarea de parcări, a două drumuri colectoare şi semaforizare pe anumite segmente.

Dirigenţia de şantier este realizată de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti.

Executarea lucrărilor este realizată de asocierea Straco Grup – Tracon – Primacons Group, iar costul actualizat se ridică la circa 48 milioane lei fără TVA.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT